Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:30 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A condus BEC la referendumul pentru desfiinţarea judeţului Claudia Ionela Bojin, de la Judecătoria Constanţa, numită şef. Iată unde! (document)

ro

23 Jan, 2014 00:00 3642 Marime text
Claudia Ionela Bojin nu deţine conturi, depozite bancare ori fonduri de investiţii cu valoarea totală mai mare de 5.000 de euro
 
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va avea în atenţie, zilele următoare, propunerea de numire în funcţia de preşedinte al Secţiei pentru cauze civile a Judecătoriei Constanţa a judecătoarei Claudia Ionela Bojin. Conform CSM, funcţia mai sus precizată este vacantă din data de 9 decembrie 2013, prin expirarea mandatului titularului postului. Decretul prin intermediul căruia Bojin a fost numit judecător la Judecătoria Constanţa a fost semnat de preşedintele României, Traian Basescu, la data de 22 februarie 2010.
 
„Din referatul datat 4.12.2013, reiese că preşedintele Judecătoriei Constanţa a procedat la consultarea judecătorilor Secţiei pentru cauze civile ale instanţei în vederea numirii preşedintelui de secţie. A rezultat că, în majoritate, cu un singur vot împotrivă, judecătorii Secţiei pentru cauze civile şi-au exprimat acordul pentru candidatura judecătorului Bojin Claudia Ionela. Astfel, colegiul de conducere al Judecătoriei Constanţa a avizat favorabil propunerea de numiri în funcţia de preşedinte al Secţiei pentru cauze civile a Judecătoriei Constanţa a judecătorului Bojin Claudia Ionela, prin hotărârea numărul 22/15.11.2013”, conform CSM. Având în vedere situaţia generată de vacantarea funcţiei de preşedinte al Secţiei pentru cauze civile din cadrul Judecătoriei Constanţa şi ţinând cont de propunerea preşedintele Judecătoriei Constanţa, însuşită de preşedintele Tribunalului Constanţa şi de preşedintele Curţii de Apel Constanţa, Secţia pentru judecători a CSM ar putea dispune numirea judecătoarei Claudia Ionela Bojin în funcţia de conducere vacantă, pentru o perioadă de 3 ani.

După cum arătam şi mai sus, decretul prin intermediul căruia Bojin a fost numit judecător la Judecătoria Constanţa a fost semnat de preşedintele României, Traian Basescu, la data de 22 februarie 2010. Judecătoarea Claudia Ionela Bojin a fost preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie (BEC) Constanţa, în 2011, când a fost organizat şi desfăşurat primul referendum din ţară cu privire la reorganizarea teritorială şi desfiinţarea judeţului Constanţa. Conform propriei declaraţii de avere, Claudia Ionela Bojin nu are terenuri, deţine, din 2001, un apartament, în Craiova, în suprafaţă de 55,7 metri pătraţi, bun dobândit prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare. Bojin conduce un VW Polo, automobil fabricat în 2006, dobândit tot prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare. Fără bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte suma de 5000 de euro, Claudia Ionela Bojin nu deţine conturi, depozite bancare sau fonduri de investiţii cu valoarea totală mai mare de 5.000 de euro. Claudia Ionela Bojin a declarat că primeşte anual salariul de 77.508 lei brut.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii