A disparut cu banii prietenului sau
A disparut cu banii prietenului sauPoliţiştii botoşăneni caută un tânăr constănţean care a dispărut dintr-un hotel cu banii prietenului său.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani, comisarul Manuela Ieremie, citat de Agerpres, administratorul unei firme din Constanţa a mers joi, în municipiul Botoşani, cu un prieten, cu intenţia de a cumpăra grâu pentru panificaţie. Aceştia s-au cazat seara la un hotel din Botoşani. Vineri dimineaţă, omul de afaceri a constatat că prietenul său, Elis Emin (29 ani), nu mai era în cameră. Ulterior, el a descoperit că partenerul de afaceri dispăruse cu tot cu suma de 97.500 de lei, care se afla într-un rucsac. „Fiind contactat telefonic de către partea vătămată, a confirmat că ar fi plecat la Iaşi pentru a rezolva o problemă urgentă, motivând că, din grabă, ar fi luat şi rucsacul cu bani. Acesta a menţionat că va reveni la Botoşani în jurul orei 8.00. Partea vătămată l-a aşteptat până în jurul orei 9.30 şi, întrucât nu a revenit şi nici nu mai răspundea la telefon, s-a prezentat la poliţie reclamând furtul banilor", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani. Oamenii legii continuă cercetările pentru a verifica dacă sesizarea omului de afaceri se confirmă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp