A fugit de acasa
A fugit de acasaAutorităţile locale spun că au primit sesizarea în cursul serii de sâmbătă, din partea părinţilor fetei, care au reclamat dispariţia fiicei lor, Anita Lupu. Potrivit spuselor acestora, tânăra a plecat de acasă în cursul dimineţii de vineri, însă au anunţat mai târziu poliţia, în ideea că tânăra se va întoarce. După 24 de ore în care nu au primit nici măcar un telefon de la copilă, oamenii au intrat în panică şi au cerut ajutorul autorităţilor ca să o aducă înapoi acasă teafără. Oamenii legii au demarat o anchetă şi au aflat că tânăra a fost văzută ultima oară în seara dispariţiei sale, în Mangalia, în compania unui băiat. Poliţiştii au format echipe operative de căutare şi sunt pe urmele dispărutei. Semnalmentele dispărutei sunt următoarele: 1,60 - 1,65 m înălţime, 55 kg greutate, faţă ovală, ten măsliniu, ochi negri, păr negru, tuns până la baza umerilor. Ca şi semn distinctiv după care ar putea fi recunoscută, tânăra are o cicatrice pe antebraţul mâinii stângi. Părinţii le-au spus poliţiştilor că, atunci când şi-au văzut ultima oară fiica, aceasta era îmbrăcată cu o bluză şi o pereche de pantaloni de culoare albă şi avea asupra sa actele de identitate. Oamenii legii fac apel la cetăţeni cu rugămintea ca orice persoană care poate furniza informaţii în legătură cu Anita Lupu, tânăra dispărută, să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie sau să apeleze gratuit Serviciul de Urgenţă 112.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp