Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A scăpat şi nu prea Nicuşor Constantinescu, fără controlul judiciar dispus de procurorii DNA Constanţa (rechizitorii)

ro

02 Aug, 2014 00:00 2356 Marime text
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, a scăpat de controlul judiciar instituit în dosarul instrumentat de procurorii DNA Constanţa. Decizia a fost luată ieri de judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, şi este definitivă. Concret, Tudoran a menţinut decizia din 10 iunie a Tribunalului Bucureşti, instanţă care a admis cererea formulată de şeful CJC, dispunând, pe cale de consecinţă, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. Tot atunci, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA Constanţa de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.

Foarte important, pe data de 5 august, Curtea de Apel Bucureşti va „tranşa” contestaţia formulată de şeful CJC împotriva celui de-al doilea mandat de arestare emis pe numele său. Mai precis, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a atacat decizia Tribunalului Bucureşti de zilele trecute, prin intermediul căreia a fost admisă cererea DNA Bucureşti de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv.

În cazul în care, pe data de 5 august, judecătorii vor respinge solicitarea procurorilor Anticorupţie de arestare a lui Nicuşor, acesta va rămâne sub control judiciar. Sub această măsură, şeful CJC nu poate părăsi ţara fără acordul magistraţilor. De menţionat că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa se află sub control judiciar din data de 27 mai, când a fost deferit justiţiei pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite, dar şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obţinerea de foloase necuvenite.

Nicuşor Daniel Constantinescu a fost pus sub control judiciar pe data de 10 februarie.

Pe data de 25 aprilie, DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Constantinescu, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

Citeşte rechizitoriul aici.

Pe data de 27 mai, şeful CJC a fost trimis în judecată, sub control judiciar, şi de procurorii DNA de la Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, alături de Adrian George Gâmbuţeanu, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa.

Citeşte rechizitoriul aici.

Cele două dosare au fost trimise spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.


Pe data de 10 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA Constanţa de menţinere a măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Constantinescu. Mai mult decât atât, judecătorii au admis cererea formulată de şeful CJC şi au dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. Decizia Tribunalului a fost atacată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, cauza fiind repartizată judecătorului Corneliu Bogdan Ion Tudoran. Până la soluţionarea contestaţiei, acesta a cerut, printre altele, citarea şefului CJC la adresa de domiciliu, la sediul profesional al avocatului ales şi în Statele Unite ale Americii, la reşedinţa temporară, la adresa indicată în actul medical depus de avocatul ales. De asemenea, Corneliu Bogdan Ion Tudoran a mai cerut Poliţiei Judeţului Constanţa să precizeze data la care Nicuşor Constantinescu a părăsit ţara, durata de timp pentru care s-a încuviinţat părăsirea ţării, termenul la care acesta trebuie să revină în ţară, organul care a dispus măsura. Ieri, Corneliu Bogdan Ion Tudoran a respins ca nefondată contestaţia formulată de DNA împotriva încheierii din 10 iunie a Tribunalului Bucureşti. Cu privire la această măsură, şeful CJC ne-a declarat, prin intermediul unui SMS, că nu doreşte să comenteze decizia judecătorului, însă a precizat că merge mai departe cu tratamentul. „Continui lupta cu cancerul”, a conchis preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, în prezent, şeful CJC s-ar afla în America, unde a fost operat. Cu toate acestea, el a fost filmat, în SUA, în timp ce fuma o ţigară.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii