Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A ucis trei oameni si cere indurare

ro

19 Nov, 2009 01:52 1269 Marime text
Elena Purdel, tânăra condamnată la un an şi jumătate de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă, după ce şi-a omorât trei dintre prieteni în tragedia rutieră de la Scandinavia, s-a aruncat la mila instanţei.

Ieri, femeia de 25 de ani a compărut în faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa şi le-a cerut să fie lăsată să execute pedeapsa de un an şi jumătate de închisoare la care a fost condamnată la locul de muncă, nu în închisoare. În susţinerea apelului său, avocatul fetei a declarat că Elena Purdel a suferit un şoc după accident şi că a avut nevoie de tratament psihiatric pentru a putea trece peste tragedie, acesta fiind motivul pentru care nu a luat legătura cu rudele victimelor. Totodată, apărarea a susţinut că fata este de acord să plătească daune morale părţilor civile, în funcţie de banii de care dispune. La polul opus, procurorii au cerut majorarea pedepsei aplicate, subliniind că tânăra conducea cu viteză foarte mare şi că băuse înainte de a se urca la volanul maşinii care le-a adus moartea celor trei prieteni ai săi. Nu în ultimul rând, familiile tinerilor morţi în accidentul rutier au solicitat majorarea daunelor acordate de prima instanţă, pe motiv că acestea nu vor putea acoperi niciodată pierderile copiilor. Judecătorii au amânat pronunţarea unei soluţii în acest caz pentru data de 25 noiembrie. Accidentul rutier provocat de Elena Purdel s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 2007, la hotelul Scandinavia, din Mamaia. Din cauza vitezei excesive şi a neatenţiei, Purdel, care conducea un Rover cu numărul B 15 MLK, a pierdut controlul direcţiei, a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a înfipt într-un pom de pe marginea drumului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii