Accident dana 62 Macaraua avea toate verificarile
Accident dana 62: Macaraua avea toate verificarileA fost deschisă o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului, însă până la finalizarea acesteia este probabil chiar să treacă săptămâni bune. Totuşi, un aspect pare a fi deja lămurit. Potrivit inspectorului şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat Constanţa (ISCIR), ing. Mihai Clocean, verificarea tehnică a macaralei era în termen, iar muncitorii care erau angajaţi ai SC CHIMPEX SA erau, de asemenea, autorizaţi. Acesta a mai precizat că podul descărcător a fost verificat ultima dată pe 15 ianuarie 2009, iar scadenţa acestei verificări era decembrie 2010. ISCIR a demarat, de asemenea, o anchetă mai amplă în acest caz, însă cert, potrivit reprezentantului acesteia, este faptul că utilajul nu avea probleme, din punct de vedere tehnic.
Tragedia în care un om şi-a pierdut viaţa iar un altul a fost nenorocit, s-a petrecut luni seară, în dana 62 a Portului Constanţa. La ora 23.30, o echipă operativă a Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Port Constanţa s-a deplasat la faţa locului unde, din primele cercetări, a stabilit că în timpul manipulării unor role de tablă în greutate de 17 tone fiecare, care se descărcau cu o macara de cheu din nava Mikhail Kuznetsov într-un vagon aparţinând CFR Marfă, una dintre ele s-a desprins din cârligul macaralei, de la o înălţime de aproximativ zece metri, şi a căzut pe platforma vagonului. Romeo Flutaru a decedat pe loc şi a fost dus la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei, iar Dorin Potoroacă a fost transportat de urgenţă la spital. „S-a prezentat la spital cu o amputaţie post-traumatică de coapsă stângă, el şi-a pierdut practic piciorul de la şold în acel accident de muncă, şi o amputaţie de mână stângă. A fost operat printr-o colaborare interdisciplinară între garda Clinicii de Ortopedie şi cea de Chirurgie Cardiovasculară. Este acum în Terapie Intensivă, stabil hemodinamic şi respirator", a precizat marţi, purtătorul de cuvânt al SCJU Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp