Accident grav la Agigea
Accident grav la Agigea
03 Nov, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1517
Marime text
Un accident rutier destul de grav s-a produs ieri dimineata, in jurul orelor 7.00, pe DN 39, in localitatea Agigea. Profitand de faptul ca soseaua era libera si tinand cont de ora matinala, Adrian Dobrescu, de 39 de ani, a apasat mai mult decat trebuia pedala de acceleratie. Acesta conducea autoturismul Dacia cu numarul de inmatriculare CT-30-RMA, iar in urma vitezei excesive, neadaptata la conditiile de mers, s-a rasturnat, aterizand pe capota unui Cielo stationat pe partea dreapta. Din fericire, in masina parcata nu se afla nimeni in momentul producerii accidentului. Pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de interventia echipajului SMURD, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. Soferul, care lucreaza in cadrul Politiei Militare, a fost diagnosticat cu fractura de coloana vertebrala, fractura mana dreapta si contuzii la nivelul capului, fiind transportat de urgenta la Spitalul Clinic Judetean Constanta. In prezent, acesta se afla internat in Sectia de Chirurgie. Potrivit declaratiei inspectorului principal Marian Tudose, purtator de cuvant la Politia Rutiera, conducatorului auto i s-au recoltat probe de sange pentru a se stabili daca acesta a consumat bauturi alcoolice inainte de producerea evenimentului. Totodata, politistii au demarat o ancheta in acest caz.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii