Accident pe A2 14 răniți au ajuns la Bagdasar Arseni, doi copii din primul lot - trimiși la Marie Curie
Accident pe A2: 14 răniți au ajuns la Bagdasar Arseni, doi copii din primul lot - trimiși la Marie Curie
05 Nov, 2016 19:02
ZIUA de Constanta
2310
Marime text



Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Florin Bică, a precizat că din primul lot de nouă răniți a mai rămas internată o singură pacientă, care este sub supraveghere, iar 2 copii au fost trimiși la Spitalul "Marie Curie", conform sursei citate
Din cel de-al doilea lot, de cinci răniți, un copil se află internat, sub supraveghere medicală, pe Secția de Neurochirurgie, iar potrivit lui Florin Bică părinții nu au motiv de internare. Alți doi pacienți sunt în evaluare, a menționat purtătorul de cuvânt al spitalului.
Anterior, în jurul orei 14,30, Florin Bică declarase că toți cei nouă răniți în accidentul rutier produs pe A2, care au fost internați la Spitalul Bagdasar Arseni din București, sunt conștienți și stabili. Medicul preciza că mai sunt așteptați să vină la Bagdasar Arseni încă cinci răniți de la Spitalul din Lehliu Gară.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii