Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie pe drumurile din România. Un bărbat a murit în mașina răsturnată peste el. Un altul este grav rănit

ro

26 Aug, 2020 05:05 2593 Marime text
  • Un grav accident a avut loc, în județul Brașov, pe DN13, între localitățile Bunești și Rupea.
 
Din cauze necunoscute mașina în care se aflau doi bărbați a părăit carosabilul și s-a izbit de un cap de pod, după care s-a răsturnat așezându-se pe capotă.

Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov a declarat că la locul intervenției au fost trimise un echipaj cu apă și spumă cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și o ambulanță de la serviciul județean și un echipaj de la serviciul de voluntari din Rupea.

Pentru una din victime, care se afla în stare de inconștienșă s-au efectuat manevrele de resuscitare fără rezultate însă victima fiind declarată decedată.

Cealaltă persoană a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
 
Sursa foto: ISU Brașov

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii