Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:37 02 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Brațul Sfântul-Gheorghe Accident naval grav, pe Dunăre. Șapte polițiști implicați, unul decedat

ro

30 Dec, 2024 19:54 3779 Marime text

Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: Arhivă/ISU Delta Tulcea


Un accident naval grav a avut loc în această seară, 30 decembrie 2024, pe Dunăre.

O ambarcaţiune cu şapte persoane la bord a fost implicată într-un accident grav, pe Dunăre, pe braţul Sfântu Gheorghe, la kilometrul 44, în apropiere de satul Murighio.

Potrivit surselor noastre, ar fi vorba despre o ambarcațiune a IPJ Tulcea.

Contactat telefonic de cotidianul ZIUA de Constanța, dr. Nicolae Sicinschi a menționat următoarele:
„Colegi noștri sunt deja la fața locului, am deplasat tot ce este disponibil, terestru și naval. 5 persoane au fost preluate, iar celelalte 2 urmează a fi preluate. Dintre cei 5, 4 sunt stabili, iar o persoană se află în stop cardio-respirat.”

De asemenea, Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt ISU Delta Tulcea, a declarat pentru cotidianul nostru că:
„Accidentul a fost anunțat în jurul orei 18:00. La kilometrul 44, pe brațul Sfântul Gheorge, a fost anunțat că o ambarcațiune s-a lovit. Au plecat la locul evenimentului două ambulanțe de la SAJ, o ambulanță privată tot navală, plus o ambarcațiune de căutare-salvare din cadrul ISU Tulcea. Concomitent, au plecat inițial 3 ambulanțe terestre către Murighiol. Între timp, o altă ambarcațiune civilă a preluat 4 victime din accident, conștienți, 3 bărbați și o femeie pe care i-a dus la Murighiol.

Între timp, noi am ajuns acolo cu SMURD-ul, cu o ambarcațiune de căutare salvare, noi am fost primii care au ajuns acolo. Am găsit trei persoane la locul accidentului, 2 conștiente, iar una inconștientă, cu traumatism cranio-cereblar. Între timp, au ajuns și ambulanțele navale și s-au continuat manevrele de resuscitare.”
UPDATE:


În urma evenimentului, a rezultat decesul unui bărbat, de 42 de ani și rănirea altor 3 persoane, acestea fiind transportate la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Oficial de la IPJ Tulcea
„În seara de 30.12.2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Brațul Sfântul Gheorghe al Dunării, a avut loc un accident naval.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că 7 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcațiune pe brațul Sfântul Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia și ar fi intrat în coliziune cu un mal de pământ.

În urma evenimentului, a rezultat decesul unui bărbat, de 42 de ani și rănirea altor 3 persoane, acestea fiind transportate la spital, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii