Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:32 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier, cu un mort si trei raniti grav

ro

05 May, 2003 00:00 1738 Marime text

Evenimente in lant

Acesta este bilantul neatentiei la volan a unui conducator auto din Brasov * Soferul vorbea la telefonul mobil in timp ce conducea cu viteza mare un Mercedes * Victima trasese masina pe dreapta si cauta ceva in portbagaj * Si in Constanta au fost evenimente rutiere * Un barbat in stare avansata de ebrietate si-a asteptat moartea, intinzandu-se pe mijlocul autostrazii * Un baiat de 15 ani a fost lovit de o masina in timp ce traversa neregulamentar strada * O femeie a murit, iar alta a fost accidentata grav in timp ce traversau strada prin loc nepermis

Serviciul de descarcerare al Statiei de Pompieri Harsova din cadrul Brigazii "Dobrogea" a intervenit, sambata seara, in jurul orei 17.30, pentru scoaterea a doua femei ranite, prinse intre fiarele contorsionate ale unui autoturism Dacia, implicat intr-un grav accident de circulatie in apropiere de Hanul Morilor, pe drumul national DN A. Tragicul eveniment a fost provocat de soferul unui autoturism marca Mercedes, inmatriculat cu numarul BV-7622, condus de Razvan Constantinescu, in varsta de 34 de ani, administrator al societatii comerciale "Andrada Exchange" SRL din Brasov. Potrivit martorilor, conducatorul auto brasovean vorbea la telefonul mobil si nu a observat pe partea dreapta a soselei autoturismul marca Dacia, cu numarul de inmatriculare CT-01-SUE, in spatele careia se afla Anton Ion, pensionar, din localitatea Harsova, in varsta de 60 de ani, care cauta ceva in portbagajul masinii. In urma coliziunii, Ion Anton a decedat pe loc, iar femeile, pasagere pe bancheta din spate a masinii, au fost prinse in mormanul de fiare. Specialistii in descarcerare au lucrat mai mult de ora cu o foarfeca si un aparat special de indepartat fiarele, pentru scoaterea din autoturismul Dacia a Gherghinei Ion, in varsta de 67 de ani, precum si a Violetei Ion, de 34 de ani, asistenta medicala la Spitalul din Harsova, care prezentau multiple fracturi la cap si membre. Nici soferul autoturismului nu a scapat prea bine din coliziune, avand ambele brate fracturate, necesitand internarea sa la Spitalul de Urgenta Constanta. Barbatul decedat si cele doua femei sunt membri ai aceleiasi familii.Pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea accidentului, politistii au demarat cercetarile, intocmindu-i lui Razvan Constantinescu dosar penal.

Accidente grave si in Constanta

Soferul unui autoturism marca Renault Clio, cu numarul de inmatriculare B-076588, apartinand unei societati comerciale din Bucuresti cu o sucursala si la Constanta, a accidentat usor o femeie in varsta de 28 de ani. Cornei Burduja, din Constanta, inginer la Agromix Agigea, s-a angajat in traversarea drumului prin loc nepermis, fara se asigure. Victima a suferit un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiana post-traumatica si se afla internata in cadrul sectiei Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Accidentul a avut loc pe data de 2 mai, in jurul orei 17.30, pe autostrada DN 39 - localitatea Lazu. Sirul tragic al evenimentelor nu se sfarseste aici, din pacate. Tot pe data de 3 mai, in jurul orei 18.00, pe bulevardul I.C. Bratianu din municipiul Constanta, a avut loc un accident de circulatie, fara repercusiuni foarte grave. Astfel, Nicolae Enciu, de 22 de ani, fara ocupatie, se afla la volanul autoturismului marca Lancia Thema, numar de inmatriculare CT-54-MBC, al carui posesor de fapt este Stelica Adam, din Constanta, si l-a accidentat pe Valentin Axinte, de numai 15 ani, tot din Constanta, elev al Scolii numarul 31. Baiatul s-a angajat in traversarea strazii prin loc nepermis si fara sa se asigure. In urma accidentului, Valentin a suferit o fractura de humerus stang, aflandu-se internat in sectia Ortopedie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Tot la finele saptamanii trecute, pe raza municipiului Constanta, Caiali Demiren, de 36 ani, in timp ce conducea un autoturism imprumutat, a accidentat mortal pe Anisoara Ciorogaru, de 54 ani, si a ranit grav pe Croitoru Sandala, de 37 ani, toti din localitate, care au traversat drumul prin loc nepermis si fara sa se asigure.In cursul zilei de ieri, la ora 0,30, pe DN 39, in afara localitatii Eforie Sud, un barbat si-a gasit sfarsitul tot intr-un accident rutier. Ion Epure, de 53 de ani, fara ocupatie, din localitatea Eforie Nord, aflat sub stare avansata de ebrietate, s-a intins pe mijlocul carosabilului. Vasile Ghiocel Dragomir, de 34 de ani, din aceeasi localitate, aflat la volanul unui Audi A6, cu numarul de inmatriculare ME-MO-305, proprietatea unei societati comerciale, a trecut pur si simplu peste cetateanul intins pe carosabil.Inspectoratul General al Politiei a precizat ca, in ziua de duminica, au fost luate masuri speciale, avandu-se in vedere faptul ca soselele au fost aglomerate din cauza autoturismelor care revin din asa-zisa vacanta de Paste.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii