UPDATE Accident rutier la Eforie Nord, cu persoane rănite. Victimele, transportate la spital
UPDATE: Accident rutier la Eforie Nord, cu persoane rănite. Victimele, transportate la spital
- Eveniment rutier la Eforie Nord, în zona Gară, soldat cu mai multe victime.
Un accident rutier a avut loc în această dimineață la Eforie Nord, în zona Gară.
După cum a precizat Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulață Județean Constanța, evenimentul s-a soldat cu două victime, conștiente și stabile, victimele fiind transportate la spital.
UPDATE:
IPJ Constanța a oferit amănunte de la acest accident:
Astăzi, în jurul orei 7.00, un bărbat de 59 de ani a condus un autoturism pe DN 39, dinspre localitatea Eforie Sud și, ajungând în zona gării, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 65 de ani, din sens opus.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto, precum și a ambelor pasagere dreapta față din autoturisme.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Sursa foto: Facebook/Eforie online
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp