Accident spectaculos la Valu lui Traian Cinci jandarmi de la Unitatea Specială Cernavodă, răniţi şi duşi la spital (galerie foto)
Accident spectaculos la Valu lui Traian: Cinci jandarmi de la Unitatea Specială Cernavodă, răniţi şi duşi
13 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1976
Marime text
Un microbuz al Unităţii Speciale de Jandarmerie din Cernavodă a fost implicat, ieri seară, într-un accident rutier pe raza localităţii Valu lui Traian. În eveniment au fost implicate alte două autoturisme, un Renault şi un Mitsubishi. La faţa locului s-au deplasat şase ambulanţe, trei ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa şi trei de la SMURD. În microbuz se aflau 11 persoane. Dintre acestea, cinci au suferit traumatisme craniene şi toracice. Şoferii celorlalte două autoturisme au suferit, de asemenea, vătămări corporale uşoare. Cele şapte victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, printre ele aflându-se şi şoferul microbuzului. La faţa locului s-au mai deplasat o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, dar nu a fost nevoie ca aceasta să intervină. De asemenea, autospeciala de descarcerare prezentă la locul accidentului a oferit asistenţa necesară. Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ o oră.
Cum a fost posibil accidentul
Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, se pare că un şofer, care conducea un autoturism dinspre Cernavodă către Constanţa, pe banda numărul unu, a încercat să efectueze o manevră de întoarcere pe celălalt sens de mers, moment în care autoturismul pe care îl conducea a acroşat un microbuz care circula regulamentar pe banda numărul doi în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului, microbuzul a părăsit sensul său de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus. Facem precizarea că, cel mai probabil, ancheta va fi coordonată de un procuror militar.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii