Acident rutier în județul Tulcea. Un autoturism s-a răsturnat. Șoferul, în stare gravă (galerie foto)
Acident rutier în județul Tulcea. Un autoturism s-a răsturnat. Șoferul, în stare gravă (galerie foto)Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, iar șoferul a ajuns în stare gravă la spital.
Potrivit ISU Dobrogea Tulcea, în jurul orei 08:30, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost anuntați despre un accident rutier, produs pe DJ 222 între localitățile Tulcea și Agighiol, în care a fost implicat un autoturism.
La locul solicitării s-au deplasat 9 subofițeri cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SAJ, cu medic.
Sursa foto: ISU Delta Tulcea„Salvatorii au extras conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, în stare de inconștiență. Ulterior, acesta a fost transportat la UPU Tulcea de către echipajul SAJ. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, prin deconectarea bornelor de la acumulatorul autoturismului. Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens“ - au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp