Acte desecretizate Paşii comisarului-şef Tobă către şefia instituţiei care nu mai există
Acte desecretizate:Paşii comisarului-şef Tobă către şefia instituţiei care nu mai există
Se caută judecător ce deţine certificat ORNISS corespunzător nivelului de secretizare pentru soluţionarea cauzei
Litigiul
demarat ca urmare a eliberării din funcţie a comisarului-şef Octavian
Adi Traian Tobă din fruntea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de
Frontieră (IJPF) Constanţa continuă la Curtea de Apel Bucureşti. Până în
prezent, cauza a fost analizată de nouă ori. În ediţia de azi, ZIUA de
Constanţa prezintă în detaliu toate deciziile Curţii de Apel Bucureşti
luate în acest dosar, unde comisarul-şef Tobă contestă demiterea din
conducerea unei instituţii care nu mai există din data de 15 decembrie
2011.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel
Bucureşti pe data de 4 octombrie 2010, cu numărul unic 8937/2/2010 şi cu
obiect „anulare act administrativ". În timp ce Octavian Adi Traian Tobă
- la cabinet avocat Radu Cătălin Dancu - are calitatea de reclamant,
Ministerul Administraţiei şi Internelor este pârât. În şedinţa din data
de 26 noiembrie 2010 instanţa a amânat cauza respingând o cerere ca
nefondată, iar pe data de 25 martie 2011 Curtea a constatat lipsa de
procedură cu Ministrul Administraţiei şi Internelor. „Faţă de
împrejurarea că la termenul de judecată de astăzi a fost comunicat un
exemplar al întâmpinării formulată în cauză de către pârâtul Ministerul
Administraţiei şi Internelor, pentru a da posibilitatea apărătorului
reclamantului să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia, va dispune
amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată", conform
minutei judecătoreşti. În şedinţa din 20 mai 2011, magistraţii au dispus
amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, dat fiind că
procedura de citare de la termenul de judecată nu a fost legal
îndeplinită. În şedinţa din data de 17 iunie 2011, Curtea de Apel
Bucureşti, deliberând asupra probelor solicitate de Octavian Adi Traian
Tobă, prin apărător, a admis proba cu înscrisuri, urmând ca din partea
Ministerului Administraţiei şi Internelor să se depună la dosar actele
desecretizate ca în baza dispoziţiilor art. 129 Cod procedură civilă să
fie studiate de judecător calificat.
Probe declarate inutile
În
aceeaşi zi, judecătorii au respins, ca fiind neutilă pentru
soluţionarea cauzei, proba cu interogatoriu, iar în ceea ce priveşte
proba testimonială cu martori pentru a se dovedi prejudiciul moral,
acest aspect a putut fi dovedit şi prin înscrisuri. Pe data de 7
octombrie 2011, judecătorii bucureşteni au amânat cauza, constatând
incident procedural, în lipsa certificatului ORNISS, iar în şedinţa din
30 noiembrie 2011 s-a decis acordarea unui nou termen de judecată, în
vederea înaintării corecte a prezentei cauze completului următor care
deţine certificat ORNISS. Recent, în cadrul ultimei înfăţişări, CAB a
constatat ivit incidentul procedural prevăzut de articolul 99 alineatul 1
din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti,
raportat la Hotărârea Colegiului de conducere al curţii nr.
19/14.07.2010 şi a dispus înaintarea cauzei completului imediat următor
care soluţionează în aceeaşi materie şi care are în compunere judecător
ce deţine certificat ORNISS corespunzător nivelului de secretizare
pentru soluţionarea cauzei. Amintim că pe data de 24 iulie 2010,
comisarul-şef Tobă a primit, prin fax, un ordin al lui Vasile Blaga,
fostul şef al Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care era
înştiinţat că era eliberat din funcţie. Pe data de 26 iulie 2010,
comisarul-şef Tobă a contestat ordinul primit, iar pe data de 15
decembrie 2011 Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa
s-a desfiinţat. Acesta s-a unit cu Poliţia de Frontieră Tulcea, iar
împreună au format Garda de Coastă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp