Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:39 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune de amploare a Poliției Române în cooperare cu DIICOT! Vizați, suspecți de trafic de persoane și de minori și pornografie infantilă

ro

23 Nov, 2023 08:29 962 Marime text
 Foto: Poliția RomânăAstăzi, în cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Poliției de Frontieră și Jandarmeriei Române, efectuează 46 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, pornografie infantilă,  criminalitate informatică și  trafic de droguri.
 
Potrivit Poliției Române, în cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național,  vor fi puse  în executare 199 de mandate de percheziție domiciliară și 210 mandate de aducere.
 

„Acțiunile vizează grupuri de criminalitate organizată care operează atât pe  teritoriu național, cât și în context transfrontalier, în al căror scop intră exploatarea persoanelor vulnerabile, traficul de migranți, dar și traficul de droguri,  care a fost și rămâne o preocupare constantă și o dovadă a determinării de a asigura un mediu sigur pentru toți cetățenii.
 
Prin acțiunea desfășurată astăzi, Poliția Română și D.I.I.C.O.T. doresc să tragă un semnal de alarmă și cu privire la riscurile crescute la care sunt expuși copiii în mediul online.
 
Este esențială conștientizarea faptului că Internetul nu este doar o sursă de informații și oportunități, ci și un teren periculos, mai ales pentru cei mici.
 
Semnalăm, sub acest aspect, creșterea alarmantă a numărului de minori,  care, la solicitarea unor persoane cunoscute  în mediul virtual (care le-au câștigat încrederea inducându-i  în eroare că sunt de vârsta lor), s-au fotografiat și filmat în  ipostaze indecente  și au trimis  astfel de materiale unor  prădători  sexuali expunându-se unor acțiuni ulterioare de șantaj“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Această practică nu reprezintă numai o încălcare gravă a intimității, dar lasă și cicatrici emoționale adânci asupra celor afectați.
 

„Este necesar ca părinții și persoanele care îi au în îngrijire să fie vigilenți în supravegherea copiilor și a activităților online ale acestora.
 
Nu  recomandăm  recurgerea la măsuri extreme, de interzicere a accesului la mijloacele de comunicare electronică, dialogul constant cu copiii și educarea lor cu privire la pericolele care există în mediul online fiind căile firești de conștientizare a riscurilor majore la care se expun.
 


Instituțiile vor intensifica lupta împotriva acestor forme de criminalitate cibernetică ce afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale omului, dar este esențial ca și comunitatea să fie activ implicată în protejarea copiilor.
 
Cât privește fenomenul  traficului de persoane și de minori,  cazurile instrumentate au relevat că grupuri infracționale organizate având, în unele cazuri, în  structura lor și cetățeni străini, racolează persoane (inclusiv minori), profitând  de starea de vulnerabilitate în care acestea  deja se află.
 
Minorii dar și majorii, victime ale traficului de persoane,  în speranța unei vieți  îndestulătoare ori din dorința de apartenență la o familie, ajung să creadă în false promisiuni și să intre în caruselul exploatării sexuale, exploatării prin obligarea la practicarea  cerșetoriei sau prin prestarea unor  munci grele în beneficiul traficantului, de foarte multe ori măsurat în sume exorbitante.
 
În toate aceste situații, în care familia fie nu există,  fie nu poate interveni ori  se află în postura de agresor, este necesară, sub aspect preventiv, intervenția societății (școală, instituții cu atribuții în zona protecției sociale sau religioase, vecini sau persoane din anturaj), prin denunțarea unor asemenea activități infracționale și raportarea oricărei posibile situații de trafic de persoane“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
În continuare, vor fi derulate activități intense de investigare și punere sub acuzare a unor rețele de criminalitate organizată transfrontalieră, compuse din cetățeni români și străini, specializate în traficarea de migranți, care obțin profituri uriașe din recrutarea, adăpostirea și transportul unor grupuri de migranți de pe teritoriul României  către țări din Vestul Europei. 
 

„Indiferent  de infracțiunile grave la care ne referim (trafic de migranți, trafic de persoane sau de  droguri, constituirea de grupuri infracționale organizate) activitățile de combatere de natura celor desfășurate astăzi se înscriu în efortul comun al organelor statului  de  creare a unui climat optim de siguranță a cetățenilor  și de protecție a victimelor infracțiunilor.


 
Perchezițiile care vor fi efectuate în cursul zilei de astăzi au scopul  obținerii de probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în activități infracționale asociate criminalității organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
 
În cursul acestei zile, în funcție de evoluția anchetelor, în fiecare caz în parte, Poliția Română și D.I.I.C.O.T. vor oferi informațiile ce pot fi făcute publice“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii