Acuzat că ar fi înjurat şi lovit doi poliţişti Campionul Giurescu spune că i-a înregistrat pe rutierişti când îi cereau şpagă
Acuzat că ar fi înjurat şi lovit doi poliţişti: Campionul Giurescu spune că i-a înregistrat pe rutierişti„Cazul dezbătut pe toate canalele de televiziune săptămâna trecută, cu tânărul care ar fi lovit doi poliţişti din Deva, doar pentru că aceştia l-au oprit să îl amendeze, nu este nici pe departe un caz clasic al unui român care a înţeles să nu respecte autoritatea. Din contră! Cel oprit de poliţişti, Ovidiu Giurescu, campion naţional la tenis de masă, nu a avut nimic de reproşat oamenilor legii până când, se pare, aceştia i-au dat de înţeles că închid ochii dacă primesc o mică atenţie. Omul a refuzat să le dea ceva şi a cerut procesul-verbal de amendă pentru a nota la menţiuni că i s-a cerut şpagă. Din acel moment, comportamentul oamenilor legii a fost unul greu de imaginat: nu numai că au refuzat să îi înmâneze procesul-verbal, dar au sunat la mascaţi şi la presă, să anunţe că sunt agresaţi", potrivit Lumeajustitiei.ro. Aceeaşi sursă arată că „în plus, poliţiştii l-au dus imediat pe cetăţean la Parchetul pe de lângă Judecătoria Deva, unde un procuror a făcut propunere de arestare preventivă pe declaraţiile poliţiştilor, însă a refuzat singura probă care putea arata fără putinţă de tăgadă dacă cetăţeanul i-a agresat sau nu pe poliţişti: recoltarea de ţesut de sub unghiile împricinatului, considerând-o «neutilă cauzei»". De menţionat că Florin Ovidiu Giurescu îl are ca avocat pe Ion Panaitescu, cel care l-a apărat pe comisarul Claudiu Bucur, fost lucrător al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, dar şi pe Liviu Costel Bratu, adjunct al Biroului Vamal Constanţa - Sud Agigea, anchetat în dosarul „Portul".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp