Acuzat de pedofilie, cere achitarea
Acuzat de pedofilie, cere achitarea
14 Apr, 2009 02:28
ZIUA de Constanta
1220
Marime text

Iulian Blănariu, bărbatul de
40 de ani trimis în judecată sub acuzaţiile de viol, corupţie sexuală şi
răspândirea materialelor pornografice, a solicitat achitarea pentru ultimele
două acuzaţii. Adoptând probabil aceeaşi strategie ca în cursul urmăririi
penale, Blănariu nu a recunoscut nici în faţa instanţei faptele de corupţie
sexuală şi de răspândirea materialelor pornografice care i s-au imputat.
În altă ordine de idei, este de menţionat faptul că, la ultima înfăţişare, judecătorii au pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice din viol în act sexual cu un minor. Avocatul bărbatului nu s-a opus acestei solicitări, dar a cerut ca Iulian Blănariu să fie achitat pentru celelalte două infracţiuni. Suspectul a fost trimis în judecată în luna noiembrie 2008, fiind acuzat că a ademenit două fetiţe de zece şi, respectiv, 11 ani să întreţină relaţii sexuale cu el. Faptele care i se impută lui Blănariu au ieşit la iveală după ce individul s-a împrietenit cu colega lui de muncă, Sevirgian Suluş. În virtutea relaţiei amicale ce exista între cei doi, suspectul a cunoscut-o pe fiica lui Sevirgian, în vârstă de 14 ani, care i-a căzut cu tronc, întrucât, după cum a reclamat femeia, Blănariu i-a propus să o aducă pe aceasta acasă la el, să întreţină relaţii sexuale. Pentru a o asigura pe mamă de „performanţele" sale, individul i-a spus că „prin patul lui au trecut mai multe minore, aspect ce-l poate dovedi cu mai multe înregistrări pe care le deţine". Femeia a intrat şi în posesia a două CD-uri pe care erau înregistrate scene pornografice cu două minore. Ulterior, anchetatorii au ajuns la concluzia că „filmele" erau făcute în anul 2006 şi era vorba despre două verişoare, de zece şi 11 ani, vecine cu Iulian Blănariu. Suspectul le ademenea în casa lui şi le lăsa să se joace pe calculator. Totuşi, după cum au declarat cele două tinere, acesta s-a aşezat, la un moment dat, între ele şi a început să le mângâie. Apoi, le-a propus să facă sex cu el, oferindu-le câte 30.000 de lei vechi în schimb. Cele două minore s-au conformat şi au început să imite scenele pe care le văzuseră în film, întreţinând cu Blănariu relaţii sexuale normale şi orale. La rândul său, în faţa procurorilor, Iulian Blănariu s-a apărat susţinând că este nevinovat şi că, de fapt, fetiţele l-au rugat să le pună filme porno la calculator şi să le facă ce vedeau acolo. Judecătorii Tribunalului Constanţa vor pronunţa un verdict în cauză în cursul acestei săptămâni.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii