Acuzat de sex oral cu un copil din Centrul de Plasament „Ovidiu“ Garzaran Arturo Blasco, condamnat de Judecătoria Constanţa
Acuzat de sex oral cu un copil din Centrul de Plasament „Ovidiu“: Garzaran Arturo Blasco, condamnat de Judecătoria
14 Dec, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2758
Marime text
Magistraţii Judecătoriei Constanţa l-au condamnat pe Garzaran Arturo Blasco la pedeapsa principală de doi ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. Totodată, judecătorii constănţeni au dispus „suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de cinci ani“.
De asemenea, magistraţii au aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor după executarea pedepsei principale. Astfel, „aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor: de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a fi tutore sau curator, pe durata executării pedepsei principale“.
Totodată, „stabileşte ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; b) să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă; e) să nu intre în legătură cu persoana vătămată“.
Judecătoria Constanţa l-a obligat pe Garzaran Arturo Blasco la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral şi la plata sumei de 7.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată.
Potrivit anchetatorilor, Garzaran Arturo Blasco, cetăţean spaniol, stabilit în România de peste 15 ani, este acuzat că, în vara anului 2013, ar fi întreţinut act sexual oral cu un minor în vârstă de 15 ani din Centrul de Plasament „Ovidiu“ Constanţa. Bărbatul ar fi profitat de situaţia precară a minorului şi i-ar fi oferit acestuia găzduire, în mod repetat, în locuinţa sa, bani, mâncare, telefon, etnobotanice, convingându-l ca, în schimb, să-i facă sex oral în mai multe rânduri.
Cercetările în dosar au pornit de la o plângere formulată de reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii