Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:17 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administrator din Mangalia, cercetat pentru evaziune fiscală

ro

13 Sep, 2012 01:00 1519 Marime text
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi - IGPR au finalizat cercetările privind o societate comercială din Mangalia, precum şi administratorul acesteia, faţă de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

În cauză s-a reţinut că, în perioada octombrie 2006 - septembrie 2011, societatea a desfăşurat activităţi de comerţ cu bunuri destinate reparării navelor, ca societate subcontractoare a unei alte unităţi comerciale din Portul Mangalia. Cu această ocazie, firma fie nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate, fie a evidenţiat cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.900.000 de lei.

Dosarul urmează să fie înaintat cu propuneri corespunzătoare către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii