Administratorul unei firme din Tulcea, anchetat de DNA
Administratorul unei firme din Tulcea, anchetat de DNA# Corneliu Savin, administrator al societatii comerciale Masiva SRL, a incheiat un contract cu Ministerul Integrarii Europene pentru suma de 34.000 euro * Proiectul consta in fonduri nerambursabile pentru modernizarea, utilarea si introducerea in circuitul turistic a obiectivului Cabana Chilia Veche * Corneliu Savin avea documente false pentru achizitionarea a diferite aparate electrocasnice si de incalzire ale unor firme cunoscute pe piata in acest domeniu * Procurorii DNA au inceput urmarirea penala a administratorului pentru savarsirea infractiunii de schimbare fara respectarea prevederilor legale a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al comunitatilor europene
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Constanta au inceput urmarirea penala a unui administrator din localitatea Tulcea, pentru savarsirea infractiunii de schimbare fara respectarea prevederilor legale a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al comunitatilor europene. Corneliu Savin, administrator al societatii comerciale Masiva SRL, a incheiat un contract cu Ministerul Integrarii Europene pentru suma de 34.000 euro, in anul 2003. Proiectul trebuia sa fie efectuat pe o perioada de un an de la semnare si consta in fonduri nerambursabile pentru modernizarea, utilarea si introducerea in circuitul turistic a obiectivului Cabana Chilia Veche. Administratorul a achizitionat alte bunuri decat cele prezentate inspectorilor si pe care se obligase prin contractul semnat cu Ministerul Integrarii Europene. De asemenea, a efectuat alte cheltuieli care au fost apreciate de inspectorii partii contractate ca fiind nereale. In momentul in care acestia au facut vizita de risc, au constatat ca bunurile cumparate aveau cu totul alte marci decat cele prezentate pe facturile aratate de Corneliu Savin. Administratorul avea documente false pentru achizitionarea a diferite aparate electrocasnice si de incalzire ale unor firme cunoscute pe piata in acest domeniu, insa cand a fost efectuat controlul, s-a descoperit ca acesta cumparase cu totul altceva, la preturi mult mai mici. Oamenii legii au constatat ca acesta nu avea la dosar autorizatia de construire a obiectivului turistic Cabana Chilia Veche, care fusese prevazuta expres in contractul semnat cu Ministerul Integrarii Europene. Dosarul a fost declinat de la Directia Nationala Anticoruptie Tulcea catre DNA Constanta. Ca urmare a infractiunii savarsite de Corneliu Savin, s-a dispus rezilierea contractului acestuia de munca la firma respectiva si a fost obligat sa restituie suma integrala imprumutata. Facturile false au fost descoperite de catre lucratorii Politiei Tulcea in urma unui control efectuat de acestia in cadrul societatii comerciale Masiva SRL, ca urmare a unei plangeri depuse de unul dintre asociatii sai de nationalitate ucraineana, impotriva sa, in alt caz. Acestia au sesizat procurorii DNA care au inceput urmarirea penala a administratorului, desi Corneliu Savin a restituit integral suma Ministerului Integrarii Europene. Barbatul este cunoscut procurorilor si din alte dosare in care este anchetat. Unul dintre cazuri este acela in care este implicat Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Navala Tulcea si o pensiune a SC Masiva SRL, din Brasov. Este vorba de un punct de lucru al Politiei de Frontiera de la Tatanir, in curtea caruia se afla un transformator electric. Oamenii legii au fost sesizati cu privire la anumite nereguli legate de racordarea la acel transformator, a unei pensiuni turistice apartinand societatii. Se pare ca politistii de frontiera furnizau energie electrica obiectivului, inca din anul 2002. Procurorii Directiei Anticoruptie Tulcea au luat act de aceste informatii si au intocmit un dosar care a ajuns in cele din urma la DNA Constanta, ancheta aflandu-se in deplina desfasurare.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp