Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:30 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adolescentă din Galați, dată dispărută, găsită la sute de km depărtare de casă în locuința iubitului cunoscut pe internet

ro

15 Jun, 2024 16:57 1747 Marime text
O fată în vârstă de 15 de ani a pus polițiștii în alertă după ce a plecat voluntar de la unitatea de învățământ unde este elevă, respectiv Școala Gimnazială nr.20 Galați. 

Părinții minorei au cerut ajutorul polițiștilor pentru a-i da de urmă fetei. 

În urma activităților investigative desfășurate cu operativitate și dedicare de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Galați, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, minora dispărută a fost localizată și depistată în localitatea Anina, din județul Caraș Severin, la domiciliul unui tânăr de 17 ani.

„Polițiștii de la secțiile de poliție urbane și rurale, structurile de ordine publică și investigații criminale din cadrul IPJ Galați și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Galați au fost implicați în aceste activități. Colaborarea strânsă și eficientă între aceste structuri și polițiștii de la IPJ Caraș-Severin a fost esențială în rezolvarea acestui caz“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Galați.


Verificările efectuate au arătat că, după terminarea orelor de curs, minora s-ar deplasat la gara CFR Galați. Acolo, și-ar fi achiziționat un bilet de tren și ar fi călătorit până la București. Din Gara de Nord, ar fi luat un alt tren către municipiul Caransebeș, apoi și-ar fi continuat drumul cu autobuze locale către Reșița și, în final, către Anina.

„Minora a declarat că nu a fost victima niciunei infracțiuni și că a plecat voluntar la prietenul ei, cunoscut pe rețelele de socializare. În prezent, ea a fost plasată într-un centru de primire minori din municipiul Reșița, unde urmează să fie preluată de membrii familiei“ - au mai transmis polițiștii.


Atenționare privind plecările voluntare ale minorilor:

„Inspectoratul de Poliție Județean Galați trage un semnal de alarmă cu privire la cazurile de plecări voluntare ale minorilor. Este esențial ca autoritățile și operatorii de transport să implementeze măsuri stricte pentru a preveni situațiile în care minorii își pot achiziționa bilete de tren sau autobuz fără a fi verificați corespunzător și fără ca poliția să fie alertată. 

Securitatea copiilor noștri trebuie să fie o prioritate, iar noi toți avem responsabilitatea de a veghea asupra lor“ - au mai menționat reprezentanții IPJ Galați.

Citește și: 

Razie a polițiștilor rutieri în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii