Adolescenta ranita grav in timp ce cobora pe o franghie
Adolescenta ranita grav in timp ce cobora pe o franghie
12 Mar, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
817
Marime text
Intr-un gest de disperare, o adolescenta de 16 ani a ajuns in stare grava la Spitalul Judetean Constanta, dupa ce franghia pe care se agatase ca sa coboare de pe balconul blocului unde locuia s-a rupt si fata a cazut in gol de la etajul patru. Cadrele medicale au declarat ca Andreea Apreotesei a fost transportata la spital cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut deschis si traumatism toraco-pulmonar, fiind internata in cadrul sectiei de Chirurgie. Paramedicii de la Serviciul de Ambulanta au spus ca fata isi confectionase o franghie pentru a sari de la etajul patru, dar sub presiunea greutatii, la etajul al treilea, aceasta a cedat. In urma impactului cu solul, fata a fost ranita grav. Mai multi martori au povestit ca, la un moment dat, au auzit o bubuitura si au vazut fata care zacea aproape fara suflare intr-o balta de sange, intinsa cu fata in jos, pe pamantul din fata blocului. Vecinii mai spun ca tatal victimei obisnuieste sa consume bauturi alcoolice si sa o ia la bataie. Ca sa scape de violenta parintelui, Andreea si-a riscat viata, dandu-si drumul cu o franghie de la o inaltime despre care se poate spune ca fata a avut zile, scapand cu viata.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii