Adrian Rapotan „Politistii au curaj sa impuste infractori" (galerie foto)
Adrian Rapotan: „Politistii au curaj sa impuste infractori" (galerie foto)
16 Jan, 2009 02:49
ZIUA de Constanta
4718
Marime text
Ieri, la exact zece luni de la numirea sa la conducerea Inspectoratului de
Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul şef Aurelian Zaheu, şeful IPJ, a
susţinut bilanţul activităţii pe anul trecut, în prezenţa adjuncţilor săi,
comisarul şef Adrian Rapotan şi comisarul Dorin Colidiuc.
Cu acest prilej au fost trecute în revistă principalele obiective în direcţia cărora s-a acţionat în anul 2008. Nu a fost uitat nici summit-ul NATO de la Neptun, apreciat ca o misiune extrem de dificilă pentru poliţiştii constănţeni, nici sezonul estival, nici cele două campanii electorale pentru alegerile locale şi nici alegerile parlamentare. Altfel spus, anul 2008 a fost unul greu pentru Poliţia Constanţa, în fruntea căruia abia fusese numit un nou inspector şef. La final, rezultatele par însă pozitive. În cursul anului trecut, se remarcă faptul că sesizările de natură judiciară au constituit 50% din totalul celor înregistrate la nivelul inspectoratului. A crescut cu 1,15% numărul constatărilor efectuate, fapt ce s-a datorat, după cum a precizat şeful IPJ, prezenţei mai active a poliţiştilor în stradă. S-a început urmărirea penală în cazul a 12.839 infracţiuni, într-un număr de 10.184 de dosare penale, din care 2.845 de natură economico-financiară, 6.178 de natură judiciară şi 3.816 de altă natură. Cele mai multe infracţiuni s-au comis în mediul urban, fapt ce se datorează creşterii numărului de locuitori de aici. Totodată, s-a mărit numărul infracţiunilor comise în Palazu, unde a crescut numărul locuitorilor ca urmare a ridicării de noi locuinţe în zonă. Un aspect negativ îl constituie faptul că au crescut cu 6% furturile din societăţile comerciale. În schimb, s-a înregistrat o scădere a furturilor din auto, de la 908, în 2007, la 824 în 2008. Au fost înaintate Parchetului referate de terminare a urmăririi penale şi de declinare a competenţei în peste 9.000 de infracţiuni şi s-au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale în 9.125 de dosare. În ceea ce priveşte sezonul estival 2008, acesta a fost apreciat ca unul care nu a ridicat probleme deosebite, în pofida faptului că poliţiştii detaşaţi din alte judeţe au fost mult mai puţini. Comparativ cu alţi ani, în vara trecută s-a înregistrat, în Costineşti, un singur furt de borsetă, iar autorul în acest caz a fost repede identificat şi reţinut. O problemă o constituie dosarele cu autori necunoscuţi, al căror număr a crescut, însă, după cum a apreciat comisarul Dorin Colidiuc, în ansamblu, la nivel de ţară, situaţia se prezintă bine.
Atitudinea procurorilor, apreciată
În ceea ce priveşte infracţiunile comise cu violenţă, acestea au înregistrat un trend descendent. În schimb, la începutul anului 2009, poliţia s-a confruntat cu un val de tâlhării. Îmbucurător este faptul că poliţiştii au prins curaj şi au început să folosească mai des armamentul din dotare. După cum a precizat comisarul şef Adrian Rapotan, anul trecut s-a făcut uz de armă mai des, deşi există acea reţinere a omului legii, care se gândeşte de două ori înainte de a scoate pistolul, ştiind că următorul pas va fi cercetarea sa de către Parchet. Motiv pentru care, a precizat adjunctul IPJ, s-au solicitat modificări legislative în acest sens. Un exemplu este tâlhăria comisă la Ion Corvin, unde, dacă nu s-ar fi făcut uz de armă, autorii ar fi rămas neidentificaţi. În ceea ce priveşte infracţiunile de ultraj comise asupra poliţiştilor, s-au înregistrat cu patru mai multe faţă de anul precedent. Şefii IPJ au ţinut să precizeze, cu această ocazie, că atitudinea procurorilor faţă de poliţiştii ultragiaţi s-a schimbat în bine, sens în care s-a menţionat numele procurorului Teodor Niţă, de la Parchetul de pe lâmgă Judecătoria Medgidia.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- justice 16 Oct, 2010 19:36 coruptii ntre ei-stim ce spagi iau si rapotan si nita