Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:11 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceri oneroase pe urma unor defavorizati ai sortii

ro

01 Jul, 2005 00:00 1108 Marime text

Constantenii sunt obisnuiti sa vada inca de acum cativa ani in cea mai aglomerata zona a orasului, diversi indivizi, care fara a prezenta o legitimatie pretind un mic ajutor, pentru persoane care sufera de boli incurabile * Un asemenea caz este si cel al voluntarilor de la asociatia "Alinarea" de la Iasi * Trei tineri pretind sume de bani pentru ajutorarea unui baiat de 15 ani, bolnav de ciroza hepatica * Numai ca acest lucru este facut de cei acestia cu o autorizatie expirata si fara acordul asociatiei

"O persoana are nevoie urgenta de ajutor!" Donati bani pentru a-i salva viata in contul bancar "n" sau la voluntarii diferitelor asociatii de ajutorare a persoanelor defavorizate. Asa incep multe anunturi in presa, pe internet, la televizor. Unele sunt mediatizate urmarindu-se intr-adevar un scop nobil, altele insa nu sunt decat incercari de frauda, modalitati de a mai scoate un ban ilegal. Constantenii sunt obisnuiti sa vada inca de acum cativa ani in cea mai aglomerata zona a orasului, diversi indivizi, care fara a se prezenta, fara a intinde nici macar o legitimatie, fara a se mai pune problema unei autorizatii, pretind un mic ajutor, cat il lasa inima pe fiecare, de obicei pentru a contribui la insanatosirea unor persoane care sufera de boli incurabile. Reporterii cotidianului ZIUA de Constanta au fost abordati in urma cu cateva zile de un tanar care cerea bani pentru salvarea unui baiat de 15 ani, bolnav de ciroza hepatica. Numele adolescentului pentru care, chipurile, se strang banii, este Matei Alexandru Ipate si locuieste in comuna Negresti, judetul Vaslui. Suspiciunile privind ilegalitatea unei astfel de afaceri au crescut cu atat mai mult cu cat, intreband de chitante, raspunsul primit a fost ca, le-au terminat, dar exista un tabel nominal. Se nastea astfel intrebarea daca acel copil exista cu adevarat si daca banii ajung in final la el.Povestea unui copil lovit de soartaDupa multe demersuri am reusit sa aflam ca adolescentul Matei Alexandru Ipate exista si nu este un personaj fabricat de catre cineva pentru a scoate niste bani de la trecatori. Am reusit sa vorbim cu mama baiatului care ne-a povestit intreaga drama a familiei sale. Alexandru a primit din partea medicilor o grea lovitura cand acestia i-au spus ca are "ciroza hepatica virulenta de tip B+ delta". Singurul remediu al acestei sentinte la moarte consta intr-un transplant hepatic costisitor. De la varsta de 13 ani, Alexandru a facut tratament cu interferon care a mai intarziat cu doi ani necesitatea de a face transplant hepatic. Anul acesta, copilul a facut precoma si a stat internat la Spitalul Fundeni din Bucuresti. Tratamentul lui Alexandru costa foarte mult, el beneficiind de trei milioane de lei pentru medicamente de la Casa de Asigurari de Sanatate, bani insuficienti pentru salvarea unei vieti umane. De parca nu ar fi fost de ajuns, Alexandru a suferit un accident in urma caruia si-a rupt piciorul, acum aflandu-se imobilizat la pat. Singurul lucru pe care poate sa il faca copilul este sa astepte un transplant de la un cadavru donator. Operatia de transplant hepatic costa 80.000 euro la o clinica specializata in Belgia, bani de care mama lui nu dispune. O alta varianta de salvare a baiatului o reprezinta doctorul Irimel Popescu de la Spitalul Fundeni din Bucuresti, singurul care poate reusi o astfel de operatie in Romania. Problemele lui Alexandru nu ar lua sfarsit cu operatia de transplant hepatic, deoarece tratamentul post-operatoriu implica foarte multi bani si in plus pacientul trebuie sa fie izolat intr-o camera aseptica. Mama baiatului incearca pe toate caile sa-i salveze viata, deschizand doua conturi bancare in lei si valuta. Ea a apelat chiar la asociatia de caritate "Alinarea" din Iasi. Doamna Ipate a declarat ca pana in prezent nu a primit nici un ajutor substantial pentru salvarea baiatului ei, in afara de 800.000 lei.Exploatarea suferintei unui copil bolnavDupa ce am aflat povestea copilului, am incercat sa aflam de ce banii nu au ajuns la el, mai ales ca in fata unui important magazin din centrul orasului am intalnit in ultimele doua zile trei voluntari din Iasi care strangeau bani in numele adolescentului. Cei trei tineri ne-au declarat ca sunt voluntari ai Asociatiei "Alinarea" din Iasi. Am obtinut de la ei numarul directorului asociatiei pentru a afla mai multe informatii despre baiat. Teoretic, banii pe care ii incasau cei trei voluntari se duceau direct la asociatie. Directorul asociatiei "Alinarea", Savin Ioan, a declarat ca el nu se mai ocupa de acest caz de duminica, si ca urmeaza sa excluda cei trei voluntari din asociatie. Cei "trei" voluntari erau de fapt patru persoane care intrebau cu mult bun simt trecatorii daca doresc sa doneze o suma oarecare de bani. Acesti voluntari nu dadeau chitanta pentru sumele incasate, ori directorul asociatiei a declarat ca obligatia lor era sa elibereze chitante. Persoanele si sumele de bani pe care acestia le donau pentru Alexandru Matei Ipate erau trecute in tabele. In acestea era atasata poza baiatului pentru a emotiona trecatorii si a le confirma veridicitatea activitatii lor. Banii care au fost stransi de catre ex-voluntarii asociatiei serveau probabil la distractia personala si nu in scopul salvarii vietii baiatului pentru care au venit pe litoral.Realitatea cruda a vietii din Romania si a exploatarii suferintei umane ne inconjoara peste tot, numai ca noi nu acordam suficienta atentie persoanelor care profita de pe urma altor oameni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii