Afacerist cercetat penal
Afacerist cercetat penalIeri, lucrătorii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi au documentat activitatea infracţională a lui Ştefan M., reprezentant al unei societăţi comerciale din Târgovişte.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în ziua de 3 iunie 2010, a indus în eroare o societate din Bucureşti, prin efectuarea către aceasta a unei comenzi de materiale, prin e-mail. În urma acestei comenzi, societatea păgubită a livrat din depozitul amplasat în dana 16 a Portului Constanţa diverse profile metalice în valoare totală de 75.736 de lei, solicitând ca modalitate de plată diverse bilete la ordin, bilete pe care suspectul a refuzat să le mai emită şi nici nu a efectuat în alt mod plata. În prezent, acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp