Percheziții la Constanța în dosarul Alfredo Afaceriști, arestați preventiv la cererea procurorilor DIICOT
Percheziții la Constanța în dosarul Alfredo: Afaceriști, arestați preventiv la cererea procurorilor DIICOT
28 May, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
11455
Marime text
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Bacău și Constanța
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti au efectuat, marți, 23 de percheziţii domiciliare şi la sediile sociale ale unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Constanţa, precum și în Bucureşti, Ilfov şi Bacău, pentru destructurarea unui presupus grup infracţional organizat, constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Ulterior acțiunii, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a lui Cătălin Leonte, precum și a următorilor: Mihael Voicu, Mihai Cristian Dărmănescu (asociat și administrator la SC Alfredo Foods SRL) şi Florin Daniel Nistor (asociat și administrator la SC Alfredo Foods SRL). Totodată, procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 zile, față de inculpații Ahmed Hesham Hussein Soliman, Murat Pasa, Al Madfai A H Jankeer, Cem Karatas, Fakdet Tadal, Muzaffer Kerkutlu, Elena Daniela Bîsceanu, Mihaela Daniela Nica şi Iolanda Mirela Secelean.
Potrivit DIICOT, „în cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2009-2010, reprezentanţii legali ai SC Alfredo Fresh SRL și SC Alfredo Foods SRL au constituit un grup infracţional organizat împreună cu mai multe persoane, în scopul organizării unor circuite financiare fictive de natură să asigure sustragerea societăţilor comerciale de la achitarea TVA aferentă comercializării pe piaţa internă a produselor alimentare achiziţionate din spaţiul intracomunitar“.
„Mecanism extrem de bine pus la punct“
„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupului infracţional au creat un mecanism extrem de bine pus la punct, înfiinţând pe teritoriul României, prin intermediul mai multor persoane, zeci de societăţi comerciale cu un comportament de tip fantomă, care funcționau o scurtă perioadă de timp, fiind interpuse în raporturile comerciale dintre furnizorii reali de marfă din Uniunea Europeană și beneficiarii finali SC Alfredo Fresh SRL și SC Alfredo Foods SRL. Societățile cu comportament de tip «fantomă», interpuse în lanțurile comerciale între furnizorii din spațiul comunitar şi societățile beneficiare SC Alfredo Foods SRL și SC Alfredo Fresh SRL, fie nu au funcționat la sediile sociale declarate, fie contractele privind sediile sociale erau expirate, multe dintre acestea neavând puncte de lucru și nici salariați. Sediile sociale erau formale, de cele mai multe ori fiind sediile unor cabinete de avocatură şi utilizate exclusiv pentru primirea corespondenței“, conform DIICOT. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism mai arată că „în activitatea infracţională, aceste societăţi comerciale au fost folosite pentru a simula tranzacţii comerciale, fiind interpuse între un furnizor extern și societatea care reprezenta adevăratul beneficiar al tranzacţiei“, se arată în comunicatul DIICOT.Prejudiciul, aproximativ 12.000.000 de euro
„După o perioadă de timp, societăţile erau cesionate, de regulă tot unor cetățeni străini, care deţineau calitatea de asociat / administrator la mai multe societăți comerciale şi care părăseau teritoriul țării la scurt timp după preluarea societăților. Societăţile erau înfiinţate, de regulă, pe numele unor persoane greu de identificat, având cetăţenie străină sau pe numele unor persoane apropiate liderilor grupului infracțional, care acceptau să figureze în calitate de asociat/administrator, în schimbul unor sume de bani. Prejudiciul produs de către cele două societăţi comerciale prin eludarea plăţii către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată este de aproximativ 12.000.000 de euro“, se mai arată în documentele DIICOT. În cauză sunt cercetate și alte persoane, inclusiv în calitate de suspecți, urmând a se stabili participația penală și vinovăția fiecărui membru al grupului infracțional investigat în prezenta cauză.Comerţ cu moluşte
Conform datelor puse la dispoziție de Registrul Comerțului, Alfredo Foods SRL are sediul social în Bucureşti, Sectorul 4, strada Intr. Binelui nr. 1A, Complex Fortuna. Asociaţii persoane juridice sunt Alfredo Logistic SRL, cu sediul social în Bucureşti, Sectorul 4, Complex Fortuna, Pavilion Administrativ, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 59,86%. Asociaţi persoane fizice apar Mihai Cristian Darmanescu, născut la data de 14.04.1974, în Ploiesti, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20,07% (acesta fiind și administratorul unității), dar și Nistor Florin Daniel, născut la data de 18.03.1970, în Iasi, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 20,07%.Fabrică în zona liberă Agigea
Alfredo Foods SRL are ca activitatea principală, conform codificării, „Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peşte, crustacee şi moluşte“. Conform alfredo.ro, în anul 2006 s-a achiziționat o fabrică de procesare și ambalare a alimentelor congelate în zona liberă Agigea. În anul 2009, Alfredo începe primele livrări de alimente către supermarketuri din Bulgaria.Contactați telefonic, reprezentanții Alfredo Foods SRL nu au dorit să facă declarații pe marginea subiectului, precizând însă că vor da publicității un comunicat de presă cu privire la poziția companiei referitoare la acest dosar.
Alfredo Fresh SRL
Alfredo Fresh SRL are sediul social în comuna Afumaţi, iar asociaţi persoane fizice apar Mihai-Cristian Dărmănescu, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%, şi Florin-Daniel Nistor, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% (acesta fiind și administrator). Firma are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor. Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la reprezentanții SC Alfredo Fresh SRL cu privire la dosarul instrumentat de DIICOT, însă acest lucru nu a fost posibil având în vedere că la unul dintre numerele de telefon puse la dispoziție de RECOM a răspuns un bărbat care ne-a declarat că nu are legătura cu firma, iar celălalt număr figurează ca închis ori fără semnal.Conform Registrului Comerţului, Florin-Daniel Nistor este asociat şi în următoarele societăți comerciale: Alfredo SRL Iaşi (radiată), Alfredo Foods - Ilfov (radiată), N.F.D. Management Consulting (radiată), Alfredo Fruits (funcțiune), Select Marketing (funcțiune), Alfredo Fresh (funcțiune), Alfredo Trading Company - Brăila (radiată), Alfredo Trading Company - Bucureşti (radiată), Alfredo Import Export SRL (radiată), Petoffi Project (radiată), Alfredo Logistic (funcțiune), Alfredo Logistic - Sector 2 Bucureşti (radiată), Alfredo Logistic - Afumaţi, Ilfov (radiată), Romfood Trading SRL Afumaţi, Ilfov (radiată), Romfood Trading SRL - Bucureşti (radiată), Romfood Trading SRL (funcțiune) și SC A.G.C. SRL Constanța, activitatea unității fiind întreruptă temporar.
Celălalt asociat, Mihai-Cristian Dărmănescu, figurează ca asociat, potrivit Registrului Comerţului, în următoarele firme: SC A.G.C. SRL Constanța, activitatea unității fiind întreruptă temporar, Alfredo Foods - Ilfov (radiată), Alfredo Fruits (funcțiune), Alfredo Fresh (funcțiune), Alfredo Import Export SRL (radiată), Alfredo Logistic (funcțiune), Alfredo Logistic - Sector 2 Bucureşti (radiată), Alfredo Logistic - Afumaţi, Ilfov (radiată), Complex Hermes SRL (radiată), DMF POLIPLAST SRL (funcţiune), ROMFOOD TRADING SRL - Afumaţi, Ilfov (radiată), ROMFOOD TRADING SRL – Sector 2, Bucureşti (radiată), ROMFOOD TRADING SRL - Sector 4 Bucureşti (funcţiune).
SC AGC SRL cu sediul în Zona Liberă Constanța Sud
SC AGC SRL are sediul social în municipiul Constanţa, în Incinta Zona Libera Constanta Sud. Asociaţi persoane juridice sunt SC Alfredo Foods SRL, cu sediul în Bucureşti - Sectorul 4, Complex Fortuna, Pavilion Administrativ, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 90%. Ca asociaţi persoane fizice apar Florin Daniel Nistor, născut la data de 18.03.1970, în Iași, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5% și Mihai Cristian Darmanescu, născut la data de 14.04.1974, în Ploieşti, cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5% (acesta fiind și administrator). SC AGC SRL are ca obiect de activitatea „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“. Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la AGC SRL, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece numerele de telefon puse la dispoziție de RECOM nu erau alocate.De la Monitorul Oficial
Numele lui Karatas Cem a fost legat, conform Monitorului Oficial, de SC Royal Trading SRL (radiată) și de Danis Com SRL (funcțiune), în timp ce cel al lui Tadal Fakdet a fost legat de SC Perla Exotic SRL (dizolvare judiciară).Potrivit Registrului Comerţului, Tadal Fakdet a fost asociat în BAL'LI ANTIOS TRADING SRL, înfiinţată în 1999, în Bucureşti, radiată în 2000 şi reînfiinţată în acelaşi an în Pantelimon, jud. Ilfov. Ulterior, si aceasta a fost radiată.
Mai departe, numele lui Pasa Sabri a fost legat, conform Monitorului Oficial, de SC Nicol Fruct SRL - funcţiune, M.L. Grup SRL - faliment și de Defne Can Impex SRL - funcţiune. În prezent, potrivit Registrului Comerţului acesta figurează ca asociat în PASA IMPEX 2000 SRL, aflată în lichidare.
Iolanda Mirela Secelean este, conform Registrului Comerţului, asociat în SC Serrow Financial Experts SRL București - funcțiune.
Potrivit Monitorului Oficial, numele lui Kerkutu Muzaffer a fost legat de SC Piryade Undrea SRL (funcțiune), de SC Denden International SRL (funcțiune), de SC K & M Ideal Global Logistic SRL (funcțiune) şi de SC Sendur Com Impex SRL (funcțiune).
În final, numele lui Soliman Ahmed Hesham Hussein a fost legat, potrivit Monitorului Oficial, de SC Hilit Stop SRL Voluntari, de SC Rofaiia – Ahsni SRL, dar și de SC Magellan Gold SRL, toate unitățile aflându-se în funcțiune. În prezent, conform Registrului Comerţului, figurează ca asociat în SC Magellan Gold SRL şi în COCA COM MIXT SRL (radiată).
Comunicatul DIICOT
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- vlad 28 May, 2015 17:24 Si prostii cu diploma au un dumnezeu :P