Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:26 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceristul Dimu, liber ca pasărea

ro

31 Oct, 2011 01:00 1570 Marime text

Acuzat în urmă cu mai bine de un de contrabandă de proporţii cu ţigări, cunoscutul afacerist constănţean Dimu Polifroni a scăpat de obligaţia de a da cu subsemnatul la Poliţie.

Judecătorii constănţeni i-au ridicat interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, care îi afecta libertatea de mişcare din anul 2010. Soluţia a fost luată de magistraţii Judecătoriei Constanţa şi confirmată în recurs de Tribunalul Constanţa, care a respins recursul procurorilor. Potrivit celor consemnate în dosarul cu numărul 27239/212/2011 al Secţiei penale a instanţei, în care Dimu Polifroni a fost petent, completul a decis să admită „plângere formulată de petentul-inculpat Polifroni Dimu" şi să revoce „măsura dispusă de procuror prin ordonanţa nr. 1660/P/2009 din 12.10.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa privind prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpatul Polifroni Dimu". Atacată în recurs, decizia a rămas în picioare. Între timp, ancheta în care individul este cercetat pentru contrabandă este departe de a fi finalizată, fiind instrumentată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii