Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceristul Radu Birea a fost condamnat cu suspendare

ro

12 Feb, 2013 22:28 2806 Marime text

Radu Birea, de 36 de ani, despre care s-a spus că este fiul bulibaşei din Drăgăneşti - Olt şi văr al lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, a fost condamnat. Ieri, Tribunalul Constanţa i-a aplicat lui Radu Birea pedeapsa de patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Birea a fost judecat pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, sub forma tentativei de evaziune fiscală (prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a tuturor facturilor emise şi declararea unui sediu fictiv) şi fals în declaraţii. De menţionat că bărbatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la efectuarea verificărilor financiare sau fiscale prin declararea inexactă cu privire la sediul societăţii. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. Potrivit unor voci, Birea este cel care s-a adresat procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie declarând că bucureşteanul Eugen Mija i-ar fi cerut bani pentru a interveni pe lângă persoane cu funcţii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. În acest ultim dosar au fost trimişi în judecată Eugeniu Mija (afacerist din Bucureşti), Realini Lupşa (cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, fost partener de afaceri al social-democratului Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor) şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Casei Româno - Chineze.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii