Agent de pază amenințat cu un briceag într-un supermarket din Tulcea. Cum s-a produs evenimentul
Agent de pază amenințat cu un briceag într-un supermarket din Tulcea. Cum s-a produs evenimentul
10 Jan, 2023 12:41
ZIUA de Constanta
1315
Marime text
Aseară, în jurul orei 19.30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, aflați în serviciul de patrulare în municipiul Tulcea, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către un agent de pază la un supermarket dintr-un cartier din municipiul Tulcea, care a reclamat faptul că un bărbat l-a amenințat cu un cuțit.
Când au ajuns la fața locului, jandarmii au luat legătura cu apelantul, care a declarat că, în timpul serviciului, a avut un conflict verbal cu doi tineri, iar unul dintre ei, la un moment dat, i-a arătat un briceag, amenințându-l că îl va aștepta după terminarea programului., informează IJJ Tulcea.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 ani și un briceag aruncat lângă o mașină din apropiere, acesta declarând faptul că prietenul lui este cel care l-a amenințat pe agentul de pază, însă a fugit de la fața locului, aruncând briceagul.
Potrivit sursei citate, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvâșirii infracțiunii de amenințare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii