Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:35 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Agresorul de la Palazu, din nou la psihiatrie

ro

22 Nov, 2008 03:29 980 Marime text

Gheorghe Copaci, unul din cei doi indivizi care, în data de 10 noiembrie, a luat ostatic personalul medical de la Spitalul Palazu Mare, a recidivat.

Bărbatul are 38 de ani şi este din localitatea Răteşti, judeţul Argeş. Individul are probleme psihice şi un mare hobby: fură maşini. În momentul în care este prins de poliţişti, devine violent şi, inevitabil, ajunge la Palazu Mare. Aşa a făcut şi în data de 10 noiembrie, când a fost internat în urma unui incident identic. În dimineaţa următoare, el şi un alt pacient au dezlănţuit haosul în Spitalul de Psihiatrie. S-au baricadat în saloane, au luat ostatici pacienţii şi personalul medical şi i-au pus asistentei un ciob la gât. Cei doi au fost potoliţi numai cu ajutorul trupelor DIAS, care au pătruns în forţă. În data de 20 noiembrie, Gheorghe Copaci a fost externat, după ce îşi încheiase tratamentul medical. În noaptea de 20 spre 21 noiembrie, poliţiştii din Eforie Nord l-au prins în timp ce încerca să fure un alt autoturism. Spărsese geamul de la portiera unei Dacii 1310 Breck, cu care intenţiona să plece către Piteşti, spre casă, după cum a declarat poliţiştilor. A mai precizat că nu contează că nu are permis, ştie foarte bine să conducă. În momentul în care oamenii legii au încercat să-i explice că trebuie să meargă la sediu pentru a da declaraţii, Gheorghe Copaci a devenit agresiv. A încercat să-i lovească pe poliţişti, s-a tăvălit pe jos şi a început să urle. Ca urmare, a fost internat din nou la Palazu, unde va rămâne o perioadă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii