Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Albanezul Blenis voia sa fuga din tara

ro

18 Aug, 2005 00:00 924 Marime text

Lasat in libertate pentru un triplu asasinat, retinut pentru furtul unui catalog

Decizia judecatorului Marius Epure de la Tribunalul Constanta, care a hotarat revocarea mandatului de arest preventiv, i-a netezit drumul spre aeroport lui Shyti Blenis * Si asta pentru ca magistratul a considerat ca nu este necesar sa-i fie impusa si interdictia de a parasi tara pana la finalizarea cercetarilor judecatoresti

Cetateanul albanez Shyti Blenis, unul dintre suspectii in cazul triplului asasinat de la Mangalia, a fost retinut, ieri dimineata, pe aeroportul "Henri Coanda" din Bucuresti, in timp ce incerca sa fuga din tara, la o saptamana dupa ce a fost eliberat din Penitenciarul de la Poarta Alba printr-o decizie a judecatorului Marius Epure de la Tribunalul Constanta. Ieri dimineata, in jurul orelor 5,30, cetateanul albanez Shyti Blenis, in varsta de 22 de ani, s-a prezentat la aeroport cu intentia de a parasi tara. Desi pe numele sau nu exista nici o interdictie de a parasi Romania, deoarece judecatorul Marius Epure nu i-a impus-o atunci cand a revocat masura arestului preventiv, Blenis stia ca in afara celor doua dosare pentru care deja a fost trimis in judecata, politistii il mai cerceteaza in altele doua. In unul dintre ele este acuzat de furt, deoarece a sustras un catalog de la liceul "Carol", acolo unde a fost elev. In cel de-al doilea, Blenis este acuzat de dare de mita pe motiv ca ar fi dat spaga pentru ca prietena sa sa nu mai ramana corigenta la chimie. Revenind la dosarul penal in care este acuzat de furt, politistii au descoperit catalogul scolar acasa la Blenis atunci cand au efectuat perchezitia domiciliara legata de traficul de persoane. El a recunoscut ca a furat catalogul in urma cu cativa ani pentru ca avea prea multe absente la scoala. Revenind la intentia sa de a parasi Romania, este de la sine inteles faptul ca albanezul incerca sa fuga din tara pentru a se sustrage urmaririi penale. Drept urmare, desi nu avea interdictie de a parasi tara, el fusese dat in consemn la frontiera la solicitarea organelor de urmarire penala din Constanta.Paza buna trece primejdia reaPrezent, ieri, in jurul orei 5,30, la punctul de trecere a frontierei din Aeroportul Henri Coanda, avand intentia de a se imbarca intr-un avion pentru a calatori pe ruta Budapesta - Tirana, Blenis a fost oprit de politistii de frontiera. Autoritatile de la granita au intrerupt calatoria albanezului in momentul in care, efectuand formalitatile specifice, politistii de frontiera au constatat ca acesta se afla in consemn. Seful IPJ Constanta, comisarul sef Victor Popescu, a declarat ca cetateanul albanez fusese dat in consemn la frontiera pentru sapte zile, masura fiind luata imediat dupa ce a fost eliberat din penitenciar. Shyti Blenis a fost predat unei echipe operative din cadrul IPJ Constanta. Ieri, la orele 15.30, escorta a ajuns la sediul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. Imediat, Blenis a fost condus intr-unul din birourile Politiei si nu a dorit sa faca nici o declaratie presei.Seful sectiei de urmarire penala a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, procurorul Adina Florea, a declarat ca pe numele lui Blenis a fost emis un mandat de aducere pentru audieri, in dosarul in care acesta este acuzat de furtul unui catalog.Vacanta de o saptamana pentru BlenisMiercurea trecuta, judecatorul Marius Epure a decis ca dosarul privind triplul asasinat de la Mangalia, savarsit asupra familiei Ion, sa fie restituit procurorilor. In opinia magistratului, existau anumite vicii de procedura privind modul de prezentare a acuzatiilor si de exercitare a apararii, materialul de urmarire penala urmand a fi refacut cu unul din suspecti, albanezul Shyti Blenis, in libertate. Deoarece judecatorul a motivat ca decizia lui este definitiva, nelasand loc la o alta cale de atac, Blenis a fost eliberat in aceeasi zi de la decizia instantei. Desi procurorii au contestat cu recurs decizia instantei, cale de atac care se va solutiona maine la Curtea de Apel Constanta, anchetatorii s-au temut inca de atunci ca el ar putea incerca sa fuga din tara.Micuta Amalia nu a avut drept de aparare in fata presupusilor criminaliPotrivit rechizitoriului, pe data de 28 septembrie 2004, Stefan Niculescu, nepotul familiei Ion, si Shyti Blenis i-ar fi ucis pentru a-i jefui, in propria locuinta, pe sotii Alexandru si Lucretia Ion, precum si pe fiica lor, Amalia Victoria, in varsta de opt ani, dupa ce au luat-o de la scoala. Ulterior, acestia au ingropat cele trei cadavre, legate de maini si de picioare, primele doua in liziera de pe marginea DN 39, langa comuna 23 August, iar ultimul in padurea Valu lui Traian. Pentru ca fetita nu murise, Blenis ar fi lovit-o in cap, copila fiind ingropata de vie. Indivizii ar fi sustras apoi din locuinta victimelor din Mangalia mai multe acte de identitate, permisul de conducere al femeii, actele de proprietate ale apartamentului si autoturismului Opel Astra Caravan, doua telefoane mobile, obiecte de imbracaminte si suma de aproximativ 8.000 de euro. Ancheta in acest caz a fost declansata dupa ce politistii au localizat telefoanele victimelor, care au fost gasite la domiciliul albanezului, in timp ce acesta era anchetat deja pentru trafic de persoane. Niculescu si Blenis au negat participarea directa la uciderea familiei Ion, sustinand fiecare ca celalalt este autorul crimelor. In timpul urmaririi penale, Niculescu a avut o atitudine oscilanta, in sensul ca initial a incercat sa induca in eroare anchetatorii, insa ulterior a devenit cooperant, in final recunoscand partial si regretand faptele comise. Despre albanezul Shyti Blenis, anchetatorii au precizat ca acesta a avut o atitudine de sfidare a organelor judiciare si a dat dovada de rea-credinta, incercand sa induca in eroare organele de cercetare. El nu a recunoscut comiterea faptelor. In alta ordine de idei, daca magistratii Curtii de Apel Constanta vor admite maine recursul Parchetului vizavi de decizia Tribunalului prin care Blenis a fost pus in libertate, acesta va fi incarcerat din nou.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii