Alegeri organizate pe blat
Alegeri organizate pe blat
08 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1146
Marime text
Daca pana acum cateva zile nimeni din Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania nu a dat vreun semn ca ar avea la cunostinta de organizarea de alegeri pentru functiile de conducere in cadrul uniunii, iata ca surpriza a avut loc chiar ieri dimineata. Inca din 28 februarie a.c. se simtea vag ca ceva se pune la cale in UDTTMR, deoarece a inceput la acel moment "sa ploua" cu tot felul de acuzatii la adresa principalilor lideri ai comunitatii tatare. Chestia si mai dubioasa este marcata de felul in care principalii lideri ai UDTTMR, Iusuf Timusin si Memet Faruk, au stiut sa evite divulgarea datei in care se hotarasera sa organizeze alegeri. Reporterii nostri au chestionat in cateva randuri pe cei doi lideri despre data cand vor fi avut loc alegerile, dar nici unul dintre cei doi nu a dorit sa spuna o vorba, semn ca se punea la cale ceva. Si iata ca temerile "opozitiei" din UDTTMR s-au adeverit in cursul zilei de ieri, cand din informatii obtinute pe cai specifice am aflat ca la sediul Liceului de Arta din Constanta, mai multi membri ai UDTTMR, in frunte cu "vechea garda", participau la alegerea noilor sefi ai uniunii. Cine credeti ca erau candidatii? Nimeni altcineva decat Memet Faruk, Curtmola Aidus si Seidali Zulfie. Si asta in contextul in care, in urma cu cateva zile, Memet Faruk afirmase ca nu mai dorea sa candideze. Singurul care intr-adevar nu a mai candidat a fost presedintele Iusuf Timusin. Initial, vechea conducere daduse de inteles ca alegerile care fusesera fixate pentru luna octombrie 2004 trebuiau grabite si efectuate cat mai curand, dar fara sa spuna vreo data certa. Contactat telefonic in cateva randuri in cursul zilei de ieri, Memet Faruk, care se afla in "febra" sufragiilor, ne-a confirmat faptul ca se organizau alegerile.Banuind ca ceva se pune la cale, unii dintre oponentii grupului de influenta amintit in numerele anterioare ale cotidianului nostru au atacat in speranta ca vor deturna intentiile celor vizati. Acum, ca alegerile au fost deja facute, ne asteptam si la alt fel de reactii, poate chiar violente din partea opozitiei inselate.Ieri, a fost desemnat noul presedinte al UDTTMR in persoana lui Aidus Curtmola cu 92 de voturi, urmat de Memet Faruk, cu 72 de voturi. Vechiul presedinte, Saganai Nusfet, nu a mai avut dreptul sa candideze pentru un nou mandat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii