Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:34 30 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă la Galați pentru găsirea unui minor de 14 ani dispărut! Adolescentul fusese luat de tată de la școală după ce ar fi fost agresiv cu colegii

ro

11 Jan, 2024 14:47 989 Marime text
Foto: ISU TulceaLa data de 9 ianuarie 2024, în jurul orei 17:30, Secția 1 Poliție Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Galați, cu privire la faptul că fiul său minor, în vârstă de 14 ani, ar fi plecat în urmă cu o oră de la o adresă situată pe strada I.L. Caragiale, din orașul de domiciliu, unde se află locul de muncă al reclamantului, și nu a mai revenit.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă și au demarat activități în vederea depistării minorului. Au fost alertate toate unitățile de poliție la nivelul municipiului Galați, fiind comunicate semnalmentele minorului, precum și obiectele de vestimentație pe care le avea în acel moment.

„De asemenea, s-a stabilit că minorul a mai plecat în mod voluntar de la adresa de domiciliu, iar în cursul aceleași zile, în jurul orei 12;30, bărbatul a fost anunțat telefonic de părinții unor colegi de clasă ai minorului că fiul său se manifestă agresiv cu alți copii la școală, motiv pentru care s-a deplasat la unitatea de învățământ unde minorul este elev în clasa a VII – a și l-a luat cu el la locul său de muncă.

Ulterior, tot în aceeași zi, în jurul orei 23:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Poliție l-a depistat pe minor pe strada Regiment 11 Siret, în apropierea Palatului de Justiție, din municipiul Galați. A fost condus la sediul secției de poliție, unde în prezența tutorelui legal a declarat că în perioada cât a plecat voluntar s-a plimbat pe raza orașului și nu a fost victima vreunei infracțiuni. Totodată, acesta a precizat că a ascuns un cuțit într-un grup sanitar situat în interiorul unității de învățământ“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Galați.


Acesta a fost condus la Spitalul de Psihiatrie Elisabeta Doamna Galați, unde a fost internat.

„La data de 10 ianuarie 2024, polițiștii s-au deplasat la unitatea de învățământ, situată pe strada Regiment 11 Siret, de unde au ridicat din locul indicat de minor un cuțit.

A fost întocmit un dosar penal privind infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cercetările urmând a fi preluate de polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și a fost informată și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Galați.

Citește și: 

3 ani de închisoare cu suspendare, pentru agresiune sexuală, în formă continuată. Cazul, la Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii