Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:23 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aliss Andreescu amână inevitabilul

ro

29 Sep, 2010 02:49 1695 Marime text
Chiar dacă are numai două luni la dispoziţie, Aliss Andreescu încearcă să-şi pună amprenta personală asupra tuturor deciziilor care se iau în ISJ.

Aliss Andreescu, inspectorul-şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, încă nu a împlinit o lună de când ocupă această funcţie. Mai mult, din câte ştim noi, ordinul de numire era valabil numai pentru două luni, ceea ce înseamnă că până pe 8 noiembrie, când îi expiră mandatul, ar trebui să facă în aşa fel încât să demonstreze că este foarte potrivită pentru funcţia pe care o ocupă şi să fie numită pe post definitiv. Cu toate acestea, prima conferinţă de presă, în care Aliss Andreescu îşi poate prezenta realizările pe termen scurt, va fi organizată după 15 octombrie, cu trei săptămâni înainte să se pronunţe o decizie definitivă şi irevocabilă în ceea ce o priveşte. Probabil că până atunci vor mai avea loc schimbări în ceea ce priveşte directorii de şcoli, aşa cum s-a început deja.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • corul bisericii 29 Sep, 2010 14:40 Sau poate o dau primarii jos pana atunci, cu un miting in fata isj-ului, ce zici aliss?
  • mihaela 29 Sep, 2010 09:20 daaa o sa fie o mega extra conferinta de presa pe 15 octombrie. o sa isi prezinte aliss activitatile pe care le-a facut in tara minunilor. cum si-a instruit ea catelusii - gevat si marea familie purcarea, sa muste din dusmani. altceva nu are ce..a schimbat directorii ca doar promovam continuitatea asa cum a spus si distinsul nostru ministru funeriu...