Amenzi de peste o suta de milioane de lei pentru hotelieri
Amenzi de peste o suta de milioane de lei pentru hotelieri
14 Jun, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1152
Marime text
In urma actiunilor de control preventiv, desfasurate in perioada 1-7 iunie, in unitatile de cazare turistica de pe Litoral, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Constanta a aplicat 9 avertismente si 26 de amenzi contraventionale in valoare de 102,5 milioane de lei. Actiunea de control s-a desfasurat in statiunile Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinesti, Olimp, Neptun, Venus, Jupiter - Cap Aurora, Saturn, Mangalia, iar abaterile constatate de echipele de inspectori nu au fost de o gravitate deosebita, nefiind necesare masuri pentru declasificarea structurilor de cazare turistica. Inspectorii OJPC Constanta au dispus insa masuri de inchidere temporara a unor spatii de cazare pe o durata de cel mult sase luni la Hotel "Midia" din Mamaia (camera 124 si grupurile sanitare de la etajele 1 si 2) si Hotel "Mures" din Saturn (14 camere), precum si masuri de oprire temporara de la cazare pentru 10 camere la Hotel "Patria" din Mamaia, pentru trei camere la Hotel "Zenit" si Hotel "Astra" din Mangalia si pentru trei camere la Hotelul "Adi Laur" din localitatea Mihail Kogalniceanu. Verificarile au scos la iveala o imagine jalnica asupra conditiilor de cazare oferite pentru acest sezon. Camerele de cazare aveau grupuri sanitare cu faianta ciobita, prosoape uzate, huse de pat degradate, dulapuri de haine pline de praf, draperii si perdele cazute din cornize. In week-end, inspectorii OJPC au intreprins controale si la agentii economici care desfasoara activitatea de prestari servicii de alimentatie publica pe plajele si falezele de pe litoral. In acest sens, au fost efectuate 6 actiuni de control pe plajele Modern, Belona, Olimp, Saturn si Mamaia. Pentru deficientele constatate s-au aplicat amenzi in valoare de 20 milioane de lei si un avertisment.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii