Amplă acțiune de control în zona de litoral a Mării Negre și pe fluviul Dunărea. Ce nereguli au fost constatate în județul Constanța (GALERIE FOTO)
Amplă acțiune de control în zona de litoral a Mării Negre și pe fluviul Dunărea. Ce nereguli au fost constatatePotrivit unui comunicat al Poliției Române, acțiunea s-a realizat concomitent în Germania, Austria, Bulgaria, Ungaria, Croația, Slovacia, Serbia, Ucraina, Moldova și România, fiind prima acțiune de acest fel la care au participat toate cele 10 state riverane fluviului Dunărea.
Activităţile de verificare şi control au avut ca scop creşterea siguranţei şi securităţii activităților pe apă, în zona de litoral a Mării Negre, fluviului Dunărea şi pe luciurile de apă navigabile, precum și protejarea ecosistemului acestor zone.
„De asemenea, acțiunile au vizat respectarea legislației în domeniul protecției mediului, prevenirea şi combaterea poluării, transportului naval de pasageri, verificarea personalului navigant și a conducătorilor de ambarcațiuni, pe linia consumului de băuturi alcoolice, punerea în navigație a navelor, având la bord echipajul minim de siguranță, respectarea regimului juridic al frontierei de stat și prevenirea și combaterea migrației ilegale.
Instituțiile europene participante au iniţiat 2.403 acţiuni şi controale, fiind verificate 14.000 de persoane (majoritatea personal navigant, pasageri, conducători de ambarcațiuni).
Totodată, au fost verificate 87 de societăţi comerciale, 43 de persoane juridice autorizate să desfăşoare activităţi de agrement nautic, 2.043 de autorizaţii/licenţe/permise de pescuit și 2.104 nave“ - au precizat reprezentanții Poliției Române.
În urma activităţilor specifice desfăşurate de către cele 10 state riverane fluviului Dunărea, au fost constatate 130 de infracţiuni, aplicate 340 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 25.000 de euro.
„De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 2 containere cu bunuri contrafăcute, 17 ambarcațiuni, 15 motoare de ambarcațiune, 54 de unelte de pescuit, 495 de kilograme de pește, 8 metri cubi de material lemnos, 20 de tone de motorină și 15.000 de țigarete, în valoare totală de aproximativ 40.000 de euro.
Dintre acestea, în România, au fost constatate 19 infracțiuni la Legea nr. 191/2003 privind transportul naval (personal navigant depistat sub influența băuturilor alcoolice pe timpul executării atribuțiilor de serviciu sau conducând o navă fără brevet/certificat de capacitate corespunzător, precum și punerea în navigație a unei nave fără echipaj minim de siguranță).
Au fost constatate 10 infracțiuni prevăzute de Legea Apelor nr. 107/1996, având ca obiect executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape, fără avizul legal al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.
Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au descoperit, în cooperare cu autoritățile vamale, două containere, care ar fi conținut 14.556 de jucării, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mai multor mărci“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.
Mărfurile, având o valoare de piaţă estimată la 714.000 de lei, au fost reținute în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, polițiștii structurilor de poliție transporturi navale, în cooperare cu polițiștii de frontieră, au constatat 41 de infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Exemple:
1. La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Navale Cernavodă au acţionat, împreună cu polițiști din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă şi Căpităniei Portului Cernavodă, și au identificat, pe fluviul Dunărea, la kilometrul 300, o navă sub pavilion românesc, care nu ar fi avut echipajul minim de siguranţă la bord.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că nava în cauză, proprietatea unei societăți comerciale din județul Giurgiu, ar fi efectuat voiajul între porturile Constanţa Sud – Cernavodă, fără să aibă un timonier în compunerea echipajului minim de siguranţă.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.
2. La data de 27 septembrie a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Navale Hârșova, împreună cu inspectorii Căpităniei Hârșova, au efectuat un control pe linia consumului de băuturi alcoolice la bordul unei nave sub pavilion românesc.
Astfel, 4 membri ai echipajului au fost testați cu aparatul alcooltest, în urma testărilor, rezultând faptul că un bărbat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, avea 0,36 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
3. La data de 29 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași – Postul de Poliție Transporturi Navale Călărași au depistat în flagrant delict, la kilometrul fluvial 91 al fluviului Dunărea, braț Borcea, 2 bărbați, din comuna Modelu, județul Călărași, în timp ce efectuau activități de pescuit comercial, fără a deține autorizație de pescuit.
Aceștia ar fi pescuit folosind setcă din nailon, multifilară, în lungime de aproximativ 50 de metri, cu dimensiunea ochiurilor de 12 milimetri (interzisă la deținere), capturând 33 de kilograme de pește, de diverse specii.
Peștele a fost redat mediului acvatic, ambarcațiunea fiind indisponibilizată, iar unealta de pescuit ridicată, în vederea confiscării.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
4. La data de 1 octombrie a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila - Postul de Poliție Transporturi Navale Gropeni, împreună cu celelalte instituții cu atribuții specifice pe linia prevenirii şi combaterii pescuitului ilegal, au depistat, în zona kilometrului 225, fluviul Dunărea, în satul Polizești, comuna Stâncuța, județul Brăila, un bărbat, la bordul unei ambarcațiuni, cu motor de 50 C.P.
În urma controlului efectuat, a fost descoperit, în ambarcațiunea sa, un dispozitiv improvizat folosit pentru pescuit cu ajutorul curentului electric, format dintr-un acumulator auto, un transformator şi cabluri de alimentare.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de pescuitul electric, deținerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanțe toxice şi narcotice de orice fel, precum şi folosirea armelor de foc, în scopul omorârii peștilor sau altor viețuitoare acvatice.
De asemenea, dispozitivul improvizat, folosit pentru pescuit cu ajutorul curentului electric, a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, iar ambarcațiunea a fost indisponibilizată.
5. La data de 2 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița - Postul de Poliție Transporturi Navale Fetești au identificat, în zona kilometrului fluvial 68, în comuna Unirea, județul Călărași, o construcție plutitoare, tip ponton de acostare ambarcațiuni, ancorat de mal, prevăzut cu o pasarelă pietonală, aparținând unui bărbat, din municipiul Călărași, județul Călărași, pentru care nu a fost emisă autorizație de gospodărire a apelor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații, pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal sau notificarea unei astfel de lucrări, precum și darea în exploatare de unități, fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor și instalațiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor.
6. La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea – Postul de Poliție Transporturi Navale Sulina, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, au descoperit, în zona milei marine 1,5, fluviul Dunărea, braț Sulina, o construcție din beton, cornier și tablă, care se întinde până în albia fluviului Dunărea, fără avizul legal al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării sau al Apelor Române.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp