Ana Maria Trancă se pronunţă azi într-unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)
Ana Maria Trancă se pronunţă azi într-unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu (rechizitorii)
14 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2746
Marime text
Ieri, la Tribunalul Constanţa a avut loc un nou termen de judecată în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost deferit Justiţiei de procurorul Andrei Bodean, din cadrul DNA Constanţa, cauza vizând elicopterul SMURD prăbuşit în lacul Siutghiol. Dosarul este judecat de Nermin Apzait, magistrat al Tribunalului Constanţa.
Fostul şef al CJC nu a fost audiat ieri, însă a stat în sala de judecată şi a asistat la audierea a cinci persoane, foşti piloţi ai elicopterului. La începutul procesului, instanţa de judecată a solicitat ca în sală să fie prezent un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Constanţa, care i-a acordat câteva îngrijiri fostului şef al CJC.
Azi, Ana Maria Trancă, magistrat al Curţii de Apel Bucureşti, se va pronunţa în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu este judecat alături de mai mulţi şefi din Consiliul Judeţean Constanţa.
Printre inculpaţii acestui dosar se află Felicia Tăicuţu, fost director general al Direcţiei Generale Economico-financiare din CJC, Titi Cenuşă, fost arhitect-şef în cadrul Direcţiei Generale de Urbanism şi Lucrări Publice a Consiliului Judeţean, Adrian George Gâmbuţeanu, fost director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa, Lucian Simion, fost şef al Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, Ionuţ Ţiţimeaua, fost director general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. În cauză mai sunt judecate şi alte persoane, printre ele aflându-se Ruxandra Luminiţa Darie, notar public, şi omul de afaceri Costică Zelca, administrator al SC Stop SRL.
Oricare va fi decizia Curţii de Apel Bucureşti, ea va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recent, Nicuşor Daniel Constantinescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în dosarul CMZ. Într-o altă cauză, Constantinescu a primit şase ani, în primă instanţă.
- Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa
- Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)
- Rechizitoriu - Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)
- Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)
- Rechizitoriu - Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii