Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:22 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă în cazul zecilor de ovine incendiate și îngropate în localitatea Babadag, județul Tulcea

ro

17 Jul, 2024 15:13 951 Marime text
Sursă foto: Facebook/Garda de Mediu Tulcea

Autorităţile tulcene au deschis un dosar de urmărire penală în cazul cadavrelor de ovine arse şi îngropate pe raza oraşului Babadag, persoanele fizice care cel mai probabil ar fi incendiat şi îngropat resturile de animale fiind pasibile şi de amenzi de până la 20.000 de lei, potrivit prevederilor în vigoare, potrivit Agerpres.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă, a declarat miercuri, că Primăria oraşului Babadag a semnalat situaţia celor aproape 60 de cadavre de ovine, iar echipe ale mai multor instituţii publice s-au deplasat în zonă.

„S-au ridicat crotalii pentru a-i identifica pe proprietarii animalelor. S-au recoltat probe de la cadavre, am mers şi în centre de colectare şi am recoltat sânge de la animalele aparent sănătoase şi de la cele aparent abătute. Am suspicionat pasteurella, deoarece au modificări vizibile la nivelul pulmonului şi în cursul acestei zile (miercuri, n.red.) două cadavre vor fi trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală pentru a se face examene complete suplimentare pe care noi nu le putem face la Tulcea”, a menţionat directorul DSVSA, Mitică Tuchilă.


El a adăugat că pasteurella este o boală care răspunde la o medicaţie.

„Noi deja am izolat în culturi această bacterie şi urmează să facem şi antibiograma să vedem antibioticul pentru a stopa evoluţia ei”, a conchis directorul Tuchilă.


Potrivit sursei, datele preliminare ale anchetei făcute de DSVSA arată că ovinele crotaliate provin din gospodării private, iar proprietarii acestora riscă amenzi cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei.

Datele făcute publice miercuri pe Facebook de Garda de Mediu Tulcea relevă că resturile de animale incendiate au fost parţial acoperite cu pământ, iar în urma controlului, pentru neconformităţile constatate încă de la începutul săptămânii reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean s-au autosesizat şi au deschis dosar de urmărire penală, conform prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor.

Pe raza oraşului Babadag nu există nicio crescătorie de ovine autorizată, fermele cele mai apropiate fiind în comunele vecine, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Consiliul Județean Tulcea anunță începerea sesiunii de bugetare participativă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii