Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:44 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI a cerut confiscarea a 300.000 de euro din averea deputatului Rizea. Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea

ro

15 Oct, 2015 00:00 2087 Marime text


Cristian Rizea, deputat în Parlamentul României, fost candidat la parlamentare la Constanţa, poate răsufla liniştit, pentru moment. Ieri, judecătoarea Elena Carina Gheorma, din Curtea de Apel Constanţa, a respins acţiunea Agenţiei Naţionale de Integritate, care a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul instanţei mai sus precizate pentru „începerea acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatului de deputat în Parlamentul României (19 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010)“.
 
Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
De menţionat că, în acelaşi dosar, la începutul lunii decembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa a dat un verdict favorabil deputatului, care a fost anulat de o decizie a Înaltei Curţi. Astfel, printr-o decizie irevocabilă, Curtea Supremă a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Constanţa.
  
Amintim că, la finele lunii iunie 2011, ANI a cerut confiscarea de la Rizea a sumei de 300.000 de euro.

Citeşte şi 

„Războiul“ se duce la Curtea de Apel Constanţa - ANI se chinuie de patru ani să-i confişte 300.000 de euro unui deputat PSD (documente)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii