Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:25 05 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunț important al Poliției de Frontieră! În ce situații minorii în vârstă de peste 16 ani, pot călători neînsoţiţi cu acordul părinţilor

ro

19 Aug, 2023 10:28 980 Marime text
Control la frontieră. Foto: Poliția de FrontierăÎncepând cu data de 20 august a.c., intră în vigoare Legea 247/2023, care completează Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Astfel, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi.

Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoţit, în următoarele trei situaţii:
  • pentru a merge în vizită la rude.
  • pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale.
  • pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.

În funcție de scopul declarat la ieșirea din țară, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, trebuie să prezinte la controlul de frontieră și următoarele înscrisuri:

Pentru deplasarea în vizită la rude:
  • o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).

Polițiștii de frontieră precizează că declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificat de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.

Pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale:
  • o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale);
  • documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituția organizatoare, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfășura studiile sau concursurile oficiale.

Pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol:
  • o declaraţie autentificată a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical);
  • documentele doveditoare ale situației medicale a minorului, emise sau avizate de autoritățile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.
Citește și: 

Captură impresionantă la graniţa cu Bulgaria! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autocamion încărcat cu produse alimentare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii