Aproximativ 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultimele zile. Ce nereguli au fost constatate
Aproximativ 300 de sancțiuni aplicate de polițiștii de la Transporturi în ultimele zile. Ce nereguli au fostPotrivit Polișiei Române, în cadrul acțiunii, au fost transmise 4 informări către autoritatea competentă, pentru a fi luate măsuri de prevenire a furturilor.
De asemenea, au fost efectuate 160 de instruiri ale personalului feroviar.
„Totodată, polițiștii au efectuat verificări la 159 de agenți economici, care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de feroase şi neferoase.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 2.254 de persoane.
De asemenea, au fost constatate 7 infracțiuni, dintre care 4 de natură judiciară și 3 de natură economică (furt calificat, evaziune fiscală și distrugere sau semnalizare falsă) și au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 101.420 de lei“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.
Exemple:
1. La data de 8 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova au procedat la efectuarea de verificări, cu privire la predarea de deșeuri feroase și neferoase la centrele de colectare din zona de competență.
În urma activității, polițiștii s-au sesizat din oficiu, despre faptul că un bărbat din comuna Bucinișu, județul Olt, în cursul anului 2019, ar fi predat 12.080 de kilograme de deșeuri feroase și 1.120 de kilograme de deșeuri neferoase la un centru de colectare din Caracal, județul Olt, pentru care ar fi încasat 9.474 de lei, declarând în fals că deșeurile ar proveni din gospodăria personală și sustrăgându-se astfel de la plata impozitului către stat.
Cu privire la faptele constatate, polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
citește și:
Poliția Română! Au fost identificate noi modalități de comitere a fraudelor cu investiții! Sfaturi pentru a nu pica în capcana escrocilor
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp