Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:34 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproximativ 50 de tone deșeuri, transportate din Bulgaria, oprite la PTF Călărași

ro

22 Jun, 2022 17:30 1154 Marime text
Deșeuri. Foto: Poliția de Frontieră
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași alături de comisari ai Gărzii de Mediu Călărași nu au permis intrarea pe teritoriul României a două ansambluri rutiere care transportau aproximativ 50 de tone deșeuri din șpan metalic. Acestea erau încărcate din Bulgaria şi destinate unor societăți din ţara noastră.

Potrivit Poliției ed Frontieră, în cursul zilei de astăzi, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călărași au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unor ansambluri rutiere, conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 39 de ani, respectiv 48 de ani. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din șpan metalic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea celor două transporturi, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Călărași.

„În urma verificărilor, s-a constatat că în cele două mijloace de transport se afla cantitatea totală de 49.730 kilograme deșeuri din șpan metalic, încărcate din Bulgaria și erau destinate unor societăți comerciale de pe teritoriul României.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru ambele mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii