Arestat pentru droguri şi pus la plată
Arestat pentru droguri şi pus la plată
29 Nov, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
1639
Marime text
Constănţeanul Aydîn Amet - suspectat de apartenenţă la o reţea botoşăneană de trafic de droguri - nu numai că va rămâne în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, dar va trebui să achite şi suma de 350 de lei la Curtea de Apel Suceava, cu titlul de cheltuieli de judecată, deşi presupuşii săi complici trebuie să achite cu 150 de lei mai puţin.
Decizia a fost luată de magistraţii suceveni, care au respins recursul lui Amet împotriva mandatului de arestare preventivă emis pentru 29 de zile pe numele său de Tribunalul Botoşani. Alături de el, au mai declarat recurs împotriva arestării patru dintre suspecţi, fiind vorba despre fraţii Ciprian şi Florin Sergiu Moşoroi, Cosmin Marius Bîrzu şi Alexandru Munteanu. Singurul care a părut să se resemneze cu arestul a fost Ioan Zvorişteanu, care nu a declarat recurs împotriva hotărârii Tribunalului Botoşan. Amet şi ceilalţi cinci suspecţi au fost luaţi pe sus săptămâna trecută de mascaţii de la Crimă Organizată, fiind bănuiţi de apartenenţă la o reţea de narcotraficanţi. Cazul este instrumentat de ofiţerii de la Crimă Organizată Botoşani, care au lucrat sub coordonarea procurorilor din cadrul Biroului Teritorial Botoşani al DIICOT. Pentru prinderea constănţeanului şi a complicilor săi, anchetatorii au avut nevoie de sprijinul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani, dar şi de cel al SRI - Direcţia Judeţeană Botoşani. Ancheta a fost demarată în luna aprilie 2010, suspecţii fiind cercetaţi pentru procurarea şi comercializarea a diferite produse etnobotanice, conţinând droguri de risc şi droguri de mare risc. Conform anchetatorilor, în perioada aprilie - noiembrie 2010, tinerii "au comercializat importante cantităţi de produse etnobotanice conţinând droguri de risc şi droguri de mare risc, către un număr însemnat de consumator de pe raza judeţului Botoşani". În urma percheziţiilor desfăşurate la Constanţa, Botoşani şi Iaşi, au fost descoperite 419 pliculeţe conţinând fragmente vegetale de produse etnobotanice, 286 de plicuri autosigilante folosite la ambalarea produselor folosite la ambalarea produselor şi 121 de etichete cu diferite denumiri ale produselor etnobotanice. De asemenea, s-au mai descoperit 11 telefoane mobile, nouă cartele SIM, un calculator şi două HDD-uri.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii