Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:01 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Argeș Un bărbat a fost reţinut după ce l-a agresat pe primarul din Mioveni

ro

12 Feb, 2022 14:42 1409 Marime text


Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, 12 februarie, după ce l-a agresat vineri seară pe primarul oraşului Mioveni, în biroul său de la primărie.
 

„În jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei. Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări.

În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun. 

În dimineața zilei de 12 februarie a.c., a fost dispusă măsura reținerii, pe bază de ordonanță, față de un bărbat de 55 de ani, din Mărăcineni”, a precizat IPJ Argeș.


Polițiștii au intervenit după ce primarul a apelat numărul unic de urgență 112, spunând că este agresat de doi bărbați care au intrat la el în birou. 

Sursa AGERPRES 

foto: Facebook/DGPMB
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii