Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhitectul șef din cadrul Primăriei Municipiului Tulcea, cercetat de ANI pentru conflict de interese. A fost sesizat și Parchetul

ro

17 Oct, 2022 11:06 1526 Marime text
ANIAgenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 8 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
  
TOMA VIOREL, fost Președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, în CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET

Potrivit ANI, în calitate de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, TOMA VIOREL a semnat mai multe documente aferente procesului de vacantare a postului de auditor la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, post pe care a fost transferat în aceeași zi, încălcând astfel prevederileart. 72, alin. (1) Legea nr. 161/2003.

„Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către TOMA VIOREL a infracţiunii de folosirea funcției pentrufavorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât a semnat o serie de documente ce au creat un folos material pentru acesta, prin faptul că a efectuat demersurile necesare în vederea ocupării funcției de auditor în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului după data încetării funcției de demnitate publică, precum și beneficierii de drepturile salariale aferente acestei funcții“ - au precizat reprezentanții ANI.

 
ȘUȘCA PETRU, fost Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca  INCOMPATIBILITATE

Potrivit ANI, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 noiembrie 2018 – 28 iunie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca și funcția de președinte al unei asociații, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.
 
 
PĂCURAR MARIANA, Șef secție al Ambulatorului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș
INCOMPATIBILITATE ȘI SESIZARE PARCHET

Conform ANI, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 01 august 2019, întrucât exercită simultan cu funcția de șef secție al Ambulatorului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și pe cea de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.
 

„Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către PĂCURAR MARIANA, a infracţiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere și de interese depuse în perioada exercitării funcției publice, veniturile obținute de la mai multe entități juridice și respectiv, funcția de administrator la societatea comercială“ - au mai precizat reprezentanții ANI.

 

NIȚĂ TEODOR, Managerul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” Galați SESIZARE PARCHET

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către NIȚĂ TEODOR a infracţiunii de folosirea funcției pentrufavorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de manager al teatrului a semnat, avizat și aprobat o serie de documente ce au avut ca efect angajarea soției acestuia în cadrul aceleiași instituții, acesta obținând venituri în perioada martie 2018 – iulie 2019 în valoare de 62.110 Lei.
 
RAICU FILIP, Arhitect șef în cadrul Primăriei Mun. Tulcea, Jud.Tulcea CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV ȘI SESIZARE PARCHET
 
Conform ANI, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Tulcea, RAICU FILIP a semnat și aprobat o serie de documente între Primăria Tulcea și societatea comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat, avize care au produs un folos material pentru aceasta.
 
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

 

„Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către RAICU FILIP a infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 din Codul Penal (text în vigoare până la data de 28.07.2017) și respectiv, a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal (text în vigoare începând cu data de 28.07.2017), întrucât în perioada exercitării atribuțiilor de serviciu (2016 – 2022), a aprobat o serie de documente pentru mai multe persoane fizice și juridice care au încheiat contracte de servicii cu societatea comercială la care soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat“ - au mai precizat reprezentanții ANI.

 
VASILE MARI, Funcționar public în carul Primăriei Com. Dragoș Vodă, Jud. Călărași CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
 
În perioada în care i-au fost delegate atribuțiile de secretar al comunei, având un interes personal de natură patrimonială, VASILE MARI a avizat/semnat la data de 31 decembrie 2019, dispoziția Primarului comunei Dragoș Vodă prin care fiicei sale, funcționar public în cadrul primăriei, i-au fost atribuite noi sarcini de serviciu. Totodată, salariul acesteia i-a fost majorat cu 12,5% începând cu 01 ianuarie 2020.
 
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 79, lit. a) și c) din Legea nr.161/2003.

FILIMON DAN, fost Șef birou Impozite și Taxe Locale în cadrul Primăriei orașului Panciu, Jud. Vrancea INCOMPATIBILITATE
 
Potrivit ANI, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 01 aprilie 2015 – 31 iulie 2022 a ocupat funcția publică de conducere de șef birou în cadrul Biroului Impozite și Taxe Locale din cadrul aparatului de specialitate al primarului orașului Panciu, în cadrul căreia și soția sa deținea o funcție publică de execuție, aflându-se în subordinea directă a persoanei evaluate.
 
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 95, alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003.
 
CHIRIBĂU CONSTANTIN DUDU, Agent de poliție în cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău INCOMPATIBILITATE
 
Conform ANI, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 august 2021 – 01 august 2022, întrucât, a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special în cadrul I.P.J. Bacău și o funcție contractuală în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel prevederile art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, coroborate cu prevederile art. 2, alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020. 
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. NIȚĂ TEODOR nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
 
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
-   art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”;
 
-  art. 72, alin. (1) Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.”;
 
 
-   art. 79, alin. (1), lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice.”;
 
-   art. 95, alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia„(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. (...); (3) Persoanele care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar.”;
 
-  art. 178, alin. (1), lit. a), f) șig) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia„Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică (...); f) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control ale unui partid politic, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare”;
 
-   art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, potrivit căruia „(4) Calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”;
 
-   art. 2, alin. (4) din O.U.G. nr. 20/2020, potrivit căruia „Calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”;
 
          „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (...) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (...)”.
 
 „Persoana (...) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii