UPDATE ARSVOM Constanța intervine de urgență la o navă în pericol de scufundare (FOTO+VIDEO)
UPDATE: ARSVOM Constanța intervine de urgență la o navă în pericol de scufundare (FOTO+VIDEO)Astăzi, 30 august 2023, la ora 15:00, Nava Sar Phoenix, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a plecat cu toată viteza spre rada exterioara a Portului Constanța pentru a acorda asistență unei nave tip general cargo, aflată în pericol de scufundare, transmite un comunicat din partea ARSVOM.
Nava JETMAX 2, sub pavilion Vanuatu, prezintă înclinare babord 15° și pană de curent. Sub alerta MRCC, în zonă a ajuns și remorcherul BRIZO, aparținând ARSVOM, care de asemenea stă în asistență, așteptând noi indicații.
Operațiunea este în plină desfășurare.
Vom reveni cu detalii.
UPDATE:
„Sunt opt persoane la bord. Nava transportă grâu”, transmit reprezentanții ARVSOM.
UPDATE 2:
„Nava e la distanța de 1,2 mile marine. Dar nu are curent, nu poate ancora...”, au mai transmis reprezentanții ARSVOM.
UPDATE 3:
„S-a renunțat la ancoră și este remorcată de o navă de la Black Sea și asistată de navele Arsvom, Sar Phoenix și Brizo”, au mai transmis reprezentanții ARSVOM.
UPDATE 4:
Între timp, comandantul navei a cerut și pompe pentru scoaterea apei din navă.
UPDATE 5:
Au început pregătirile.
UPDATE 6:
Nava multirol Brizo se îndreaptă spre nava aflată în pericol de scufundare cu echipamente de Salvare. Aceasta este în rada interioară a portului Constanța.
UPDATE 7:
Căpitănia port Constanța dispune remorcarea navei JETMAX2 până în rada interioară. R/M BRIZO este direcționat spre bază, unde va lua la bord cabluri electrice și pompe submersibile, pentru a încerca să salveze nava JETMAX2 .
UPDATE 8:
19,36 R/M Brizo a ajuns lângă nava JETMAX2 și încep operațiuni de salvare cu ajutorul pompelor submersibile, cabluri electrice, etc..
Citește și:
UPDATE: Intervenție de urgență a ARSVOM în zona Portului Mangalia. O navă, în pericol de scufundare (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!