Asociatia Nautica a Navigatorilor din Romania si-a deschis portile
Asociatia Nautica a Navigatorilor din Romania si-a deschis portileNoi oportunitati pentru sustinerea Masteratului in domeniul navigatiei civile
Ofiterii romani din marina comerciala au incepand de ieri posibilitatea de a-si aprofunda cunostintele in domeniu apeland la specialistii Asociatiei Nautice a Navigatorilor din Romania * Prin intermediul cursurilor prin corespondenta ofiterii de marina isi vor putea desavarsi studiile de masterat in domeniul marinei comerciale # ANNR propune sa furnizeze cele mai bune standarde de competenta profesionala in domeniul activitatii de shipping din Romania * Studiile in cadrul Asociatii Nautice vor fi echivalente cursurilor post-universitare
Ieri, la Sala de Conferinte a Hotelului Bulevard, a fost organizata conferinta prilejuita de deschiderea oficiala a Asociatiei Nautice a Navigatorilor din Romania. Presedintele acestei asociatii este Marin Uta Chintoan, acesta sustinand ieri importanta existentei acestei institutii in ceea ce inseamna perfectionarea continua a celor care practica una din cele mai grele meserii din lume, adica cea de navigator. La conferinta au fost prezenti decanii Facultatilor de Marina Civila din cadrul Academiei Navale "Mircea cel Batran" si din cadrul Universitatii Maritime Constanta, profesori si specialisti din cadrul Centrului de Pregatire si Perfectionare a Lucratorilor din Marina Comerciala etc. Conferinta a fost precedata de un seminar de specialitate sustinut de presedintele Institutului Nautic de la Londra, Philip Anderson si de alti invitati din partea Germanischer Lloyd-Hamburg, JJ Marine, HSM, Autoritatea Navala Romana, CERONAV. Asociatia profesionala "ASOCIATIA NAUTICA A NAVIGATORILOR DIN ROM=C2NIA" (A.N.N.R.) a fost constituita la initiativa unui grup de membri romani ai Institutului Nautic Londra, ca asociatie profesionala non-profit ce se adreseaza tuturor navigatorilor romani care vor sa promoveze cele mai bune standarde de educatie si pregatire profesionala in domeniul activitatii de transport naval. Asociatia isi propune sa contribuie efectiv la dezvoltarea standardelor de pregatire si certificare a personalului navigant roman, implicandu-se direct in adaptarea acestora la standardele si conditiile Uniunii Europene si a Organizatiei Maritime Internationale.Pentru prima oara in Romania, s-a introdus un sistem de dezvoltare continua a experientei navigatorilor care vor putea accede la obtinerea unei diplome de Masterat in domeniul navigatiei civile, fiind echivalentul studiilor post-universitare in domeniu. ANNR pune la dispozitia navigatorilor brevetati, ofiterilor de marina comerciala un program de Masterat specific. Acest program poate fi urmat de orice ofiter sau viitor ofiter de marina comerciala, conditia minima fiind doar baremul de varsta minima, de 18 ani, varsta medie a unui student in primul an de facultate cu profil de marina comerciala. Instruirea se face prin invatamant de la distanta si cuprinde sase module specifice. Acestea sunt : Harbourmaster, Pilotage, Nautical Surveing, Command, Management si Maritime Lecturer. Cursurile sunt exclusiv in limba engleza, limba universala folosita la bordul navelor comerciale. Un singur asemenea curs costa 200 de lire sterline.Scopul ANNR este reprezentarea unitara a intereselor navigatorilor romani, a asociatiilor organizatiilor patronale si profesionale membre, in relatia cu alte entitati juridice locale, judetene sau nationale, promovarea si sprijinirea intereselor acestora prin toate mijloacele legale. Asociatia va depune toate eforturile pentru a deveni o organizatie recunoscuta la nivel national si international. In conformitate cu misiunea declarata a Institutului Nautic din Londra, ANNR isi propune sa furnizeze cele mai bune standarde de competenta profesionala in domeniul activitatii de shipping din Romania si sa promoveze conceptul de perfectionare profesionala continua in randurile navigatorilor romani, devenind in acelasi timp un centru de excelenta nationala si internationala in domeniul sau de activitate. Sediul permanent al ANNR se afla incepand de ieri intr-un birou aflat la parterul hotelului Bulevard din Constanta.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp