Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:14 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi este organizat Marşul pentru viaţă. Iată localităţile din judeţul Constanţa unde are loc

ro

23 Mar, 2019 07:31 2111 Marime text

Anul acesta, Marșul pentru Viață se organizează în 11 localități din Arhiepiscopia Tomisului, iar deviza este "Unic din prima secundă", fiind inspirată din învățătura Biserici, conform căreia omul este ființă întreagă, trup și suflet, din momemntul conceperii.
 
Sfântul Ioan Damaschin: „A făcut trupul din pământ, iar suflet raţional şi gânditor i-a dat prin insuflarea Sa. Aceasta numim chip dumnezeiesc. [...] Trupul şi sufletul au fost făcute deodată, iar nu întâi unul şi apoi celălalt”.
 
Iar Sfântul Grigorie al Nyssei: „Nu susţinem nici părerea că omul a fost plăsmuit de Cuvântul cel dumnezeiesc sub forma unei statui de lut pentru care a fost creat mai târziu sufletul (...); ci, mai curând, întrucât omului îi recunoaştem o singură fiinţare, formând un tot unitar, chiar dacă e alcătuit din trup şi din suflet, ar trebui să spunem că şi începutul existenţei sale e unul singur, acelaşi pentru amândouă părţile, altfel ar trebui să spunem că, dacă trupul a venit înainte şi sufletul după aceea, omul e, în acelaşi timp, şi mai bătrân şi mai tânăr decât sine însuşi”.
 
Sunteți invitați să participați la Marșul pentru Viață astăzi, 23 martie, cu începere de la ora 13.30 la catedrala Arhiepiscopală "Sf. Ap. Petru și Pavel" din Constanța, unde IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va rosti o rugăciune de binecuvântare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii