Atacatorii din Piata Grivitei, trimisi dupa gratii
Atacatorii din Piata Grivitei, trimisi dupa gratii
29 Aug, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1645
Marime text
Politistii de la Sectia 3 au reusit sa-i identifice pe sase dintre atacatorii din Piata Grivitei. Acestia au fost retinuti si prezentati, ieri, Parchetului, cu propunere de arestare.
Anchetatorii au identificat sase din cele 15 - 20 se persoane care au luat parte, vinerea trecuta, la atacul din Piata Grivitei. Acestia sunt Taifun Iasar, de 22 de ani, Levent Mustafa, de 29 de ani, Marius-Francisc Danca, de 26 de ani, Florin Mangu, de 29 de ani, Andrei Calota, de 24 de ani, si Misu Cercel, de 28 de ani. Toti au fost retinuti miercuri seara si, dupa o noapte de audieri, ieri au fost prezentati Parchetului, cu propunere de arestare. Niciunul dintre ei nu si-a recunoscut fapta, sustinand sus si tare ca in seara respectiva erau departe de locul comiterii agresiunii. Politistilor le-a revenit o sarcina dificila, aceea de a proba ca toti sase luasera parte la comiterea agresiunii si le lovisera pe cele trei victime cu pumni, lanturi si cutite. Pe baza declaratiilor victimelor si ale martorilor, oamenii legii au reusit insa sa dovedeasca faptul ca toti fusesera participanti la atac. Cei sase reprezinta numai prima "transa", in sensul ca politistii vor continua ancheta pana in momentul in care vor reusi sa-i identifice si sa-i depuna printre gratii pe toti cei care au comis atacul. In numar de 15 - 20, acestia au descins, in seara respectiva, din trei masini, inarmati cu cutite si lanturi. Intentionau sa-i dea o lectie unui tanar care le datora suma de trei milioane de lei vechi. Nu era vorba de o suma mare, ci de faptul ca datornicul nu o restituise. Numai ca, la vederea lor, individul care le datora bani a fugit in casa, iar in mainile atacatorilor au nimerit prietenii sau, fratii Beinur si Narcis Osman, de 18 si, respectiv, 21 de ani, Taner Sali, de 22 de ani, Ainur Osman, de 30 de ani, si Sebastian Mustan, de 40 de ani. Cei sase agresori, care au fost retinuti in noaptea de 27 spre 28 august, sunt acuzati de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice si loviri sau alte violente.Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii